Lucrătură migălită, țesută din mii și mii de fire. Unele, cât să le poți desluși cu mare greutate. Altele, subțiri fuiorul lipicios lăsat în urmă de te miri ce păianjen cu nume exotic. Ochiurile pe zi ce trece tot mai strânse. O rețea neânchipuit de complicată și de deasă. Abia de se mai strecoară câte-un fascicul de lumină, nu lasă nici aerul să pătrundă. Ca și cum efectul de seră nu ar fi de ajuns, din pricina ei, senzația de sufocare e tot mai grea. Țesătura – ca o boltă de catedrală înegrită de vremi, crește mereu. I se adaugă…