În 3 și 4 noiembrie, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad găzduiește un atelier de scriere dramatică susținut de Elise Wilk și Ionuț Sociu, doi dramaturgi cu experiență în teatrele din România și în lucrul cu studenții.
Evenimentul, care face parte din programul celei de a XI-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Nou – FITN Arad 2026, își propune să ofere participanților un cadru de explorare și experiment, în care creativitatea, curiozitatea și, cel mai important, libertatea de a încerca noi direcții de scriere să fie încurajate.
„Miza atelierului este ca, la finalul celor două zile, fiecare participant să plece cu un punct de pornire concret: o idee conturată, un fragment, o schiță sau un început de proiect care să poată fi dezvoltat ulterior. Deși exercițiile vor porni de la instrumente și perspective specifice scrierii dramatice, ele nu se limitează la textul teatral, ci pot deveni resurse utile și pentru alte forme de scriere.” – declară dramaturgul Ionuț Sociu
Atelierul se va desfășura în Salonul „Ovidiu Cornea” al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, în 3 noiembrie, de la 12.00 la 16.00, și în 4 noiembrie, de la 10.00 la 13.00.
Participarea la atelier este gratuită. Persoanele interesate sunt invitate să se înscrie prin completarea formularului disponibil la următorul link: https://forms.gle/4yt7EeVBQn4xxDtb7.
(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Teatrul Clasic „Ioan Slavici”. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)
