Proiect. Copiii sub 7 ani, scoşi de la cheltuielile de întreţinere
Mai mulţi senatori au depus la Parlament o iniţiativă legislativă care prevede că asociaţiile de proprietari pot decide să excludă de la cheltuielile din întreţinere copiii cu vârsta sub şapte ani şi o să reducă la jumătate costurile pentru cei între 7 şi 14 ani.
Proiectul de lege, depus la Senat pe 31 mai, propune modificarea şi completarea Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari. Astfel, iniţiativa modifică mai multe puncte ale articolului 47 care vizează cheltuielile asociaţiilor de proprietari.
„(1) d) cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociaţiilor de proprietari. Beneficiarii exceptaţi de la aceste cheltuieli sunt copiii cu vârsta de până la