Ziarul electronic al arădenilor

Tag: asigurat

Cei care refuză cardul de sănătate pot prezenta adeverinţa de asigurat

Social - Economic
Persoanele care refuză cardul naţional de sănătate, din motive religioase sau de conştiinţă, vor prezenta, din 1 mai, o adeverinţă de asigurat, cu valabilitate de trei luni, atunci când beneficiază de asistenţă medicală, medicamente sau dispozitive medicale, potrivit proiectului Contractului cadru. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a elaborat noul proiect privind Contractul cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. Proiectul aduce mai multe noutăţi în acordarea asistenţei medicale, printre care şi cele privind documentul care va fi prezentat obligatoriu de către asigurat atunci când beneficiază de servicii, medicamente şi dispozitive medicale din pachetul de

Univ. Goldiş ICIM Arad şi-a asigurat locul al treilea la finalul sezonului regulat

Sport
Baschetbalistele de Univ. Goldiş ICIM Arad au câștigat, joi seara, pe teren propriu, în faţa echipei CS Universitatea Alba Iulia, cu scorul de 78-65 (21-16, 18-20, 18-13, 21-16). Cu această victorie, baschetbalistele din Arad și-au asigurat ocuparea celei de a treia poziţii a clasamentului Ligii Naţionale de baschet feminin la finalul sezonului regulat, indiferent de rezultatele ce se vor înregistra în ultima rundă. Pentru Univ. Goldiş ICIM Arad au evoluat: Meighan Simmons 29 puncte (6x3, 3 recuperări), Olena Samburska 10 p (1x3, 5 rec), Katherine Plouffe 10 p (21 rec), Monica Engelman 10 p (5 rec), Laura Broomfield 7 p (5 rec), Susana Milovanovic 4 p (4 rec), Alina Crăciun 3 p (1 rec), Monica Boriga Brosovszky 3 p (1x3, 2 rec), Ildiko Nagy 2 p. În clasament, pe primul loc se află ACS S