Ziarul electronic al arădenilor

Și soarele va răsări și mâine (V)

Îndrăzniți!

Sunt sigur că mulți dintre noi simțim, în zilele acestea, o teamă născută și aflată în raport direct proporțional cu cantitatea de incertitudine care se prăvale peste noi, din toate părțile. Cu atât mai grav, cu cât toate astea ni se oferă sub semn de „informare a opiniei publice” și spre binele nostru.

Am mai spus-o, mai rău decât pericolul virusului acestuia – despre care, în mod ciudat, nu știm prea multe nici după câteva luni de la apariția lui – este să suportăm apăsarea necunoscutului care ne învăluie, fie că stăm, cuminți, în casă fie că ne luăm lumea în cap și-ncepem să bântuim fără țintă pe străzile din ce în ce mai pustii.

E ca o alergare după fluturi: nu știi de unde or să mai apară, încotro-și iau zborul, cu ce acrobații amețitoare ne vor ameți. Și ăst timp, continuăm să… alergăm. Adică să bâjbâim. Chiar și dacă, așa cum spuneam, ne-am încuiat în casă. Mintea aleargă în căutarea măcar a unui singur punct sigur de sprijin. În jurul căruia să putem să încercăm măcar să construim o certitudine.

Bine zicea Arhimede:  „Daţi-mi un punct de sprijin şi pun Pământul în mişcare”. Cât de puțin și iată că, mii de ani după, nouă nu ni se poate (?) oferi nici o păriticică infinetizimală dintr-un punct ca să… Ca să ce?

Poate ca să ne lămurim ce e și „cu ce se mănâncă” această pandemie care ne vrea paralizați în casă și cu mintea – cel mai rău – blocată.

Pentru că, lucru știut nu de-acum, nu i se poate ordona minții omenești să înceteze să-și facă treaba. Adică să gândească, să cerceteze, să pună întrebări, să caute răspunsuri, să strige, de câte ori s-o putea „Evrika!”.

Da, nu poate fi oprită să pună întrebări și să tânjească după certitudini. Absența acestora naște frica, iar frica prelungită explodează în panică. Ce poate fi mai rău decât o panică căreia nu i se găsește o strună rapidă și eficientă, nu cred că am vrea să știm!

Toate bune, ne aflăm în fața unei dileme aș zice existențiale căreia, spre binele nostru, cu adevărat, ar trebui să-i găsim răspuns.

De așteptat, vă spun foarte clar, nu avem după cine aștepta. Cei care se dau în vânt cu soluțiile lor miraculoase ar face mai bine să ia o pauză și să-ncerce să-și asculte tăcerea din mințile speriate.

Așa cum, și noi, am putea face același lucru. Simplu dar, Doamne, cât de greu în zilele acestea, când totul freamătă, când totul se clatină, se unduiește, într-un zgomot continuu, ca un huruit din străfunduri?!

Și totuși, e atât de simplu!

Doar că trebuie să privim înspre Cel care are – și de data aceasta – răspunsul.

Prin glasul unui personaj mai mult decât controversat, cum este Eclesiastul, Cuvântul lui Dumnezeu ne liniștește, spunându-ne, cu o voce domoală, ca de bunic sfătos și iubitor: „Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui: „(Eclesiast 3:1). Mai mult, mai aflăm tot din gura lui că ”…  nu este nimic nou sub soare.”

Toate au mai fost și toate vor mai fi. Și bune și rele, cât omul va fi depinzând de alegerile lui!

Am înțeles din cuvintele înțelepte ale Eclesiastului că lucrul cel mai păgubos în momentele acestea este să mă las pradă disperării, să mă las copleșit de frică.

De ce am face-o? Ne ajută și la ce să disperăm, să lăsăm brațele-n jos și să ne recunoaștem învinși de cine? De frică?!

Ce ar fi  să vă reamintesc un verset de care, ce păcat?!, uităm atât de des atunci când ne prinde frica din urmă: „Căci Dumnezeu nu ne-a dau un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință” (Întâia Epistolă a lui Pavel către Timotei cap.1:7).

Un duh de putere, de dragoste și de chibzuință. De acestea avem nevoie acum și sunt sigur că nu ne va mai fi greu să ne regăsim calmi și încrezători că – vă spuneam de la început – și mâine vom simți cum – soarele va răsări pe „ulița” vieții noastre.

În ce mă privește – deși n-am fost niciodată un „erou” – eu cred acest lucru cu puterea pe care mi-o dă certitudinea îndemnului – providență pe care mi-o dă Mântuitorul, răsunându-mi mereu și mereu, în ureche: „Îndrăzniți! Eu am biruit lumea!”. (Ioan cap.16:33).

E ultima duminică din Martie: e atât de frumos afară, atâta lumină, atâta parfum de flori tinere, atâta zumzet tânăr de insecte trezite la viață. Asemeni mie, sunt sigur că mulți văd toate acestea de după ferestre, dintr-un balcon de bloc sau, norocoșii, dintr-o curte unde se mai aude și câte-un tril de pasăre cântătoare.
Și totuși, ce-i de făcut?

Mai nimic, acum. Poate doar atât: să îndrăznim!

În credință, în nădejde și în dragoste!

Silviu Rațiu

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.