- Mă tot frământă un gând: a avut Iisus parte de un proces adevărat? - Dacă mă uit atent la Evanghelii, răspunsul pare să fie „nu”. În orice caz, nu un proces în sens juridic, nu o judecată în care probele sunt cântărite, martorii ascultați, iar verdictul pronunțat conform legii. - Dar Pilat nu a fost un magistrat roman? - Ba da. Și tocmai asta mă intrigă. Un magistrat roman era obligat să respecte procedura. Iar Pilat, de trei ori, se derobează și declară public: „Nu găsesc nicio vină în El.” În dreptul roman, asta ar fi echivalat, dacă se…

- Zilele trecute, am citit postarea unui pastor care susținea că prezentarea unei forme dramatizate a procesiunii Drumul Crucii de către evanghelici ar fi „riscantă”, „nepotrivită” și chiar „periculoasă”. Argumentele erau legate de confuzia confesională, riscul idolatriei vizuale și pericolul ca experiența să înlocuiască predicarea Cuvântului. O notă accentuată de neîncredere. Nu că aș vrea să polemizez cu nimeni, dar postarea m-a provocat la un dialog cu mine însumi. Un dialog sincer, fără măști, în care încerc să înțeleg ce cred cu adevărat despre vizual, despre tradiție, despre identitate și, că tot suntem în Săptămâna Mare, despre modul în care…

- Aud des expresia „să citești Biblia în litera și în spiritul ei”. Dar ce înseamnă asta, concret? Cum se face? Și de ce e atât de important? - Expresia este esențială pentru orice creștin care vrea să înțeleagă Scriptura corect. „Litera” și „spiritul” nu sunt două moduri diferite de a citi Biblia, ci două dimensiuni care trebuie ținute împreună. Dacă le separi, ajungi fie în legalism, fie în misticism. Doar dacă le unești, ajungi la adevăr. -  Hai să începem cu „litera”. Ce înseamnă exact? - „Litera” este textul propriu‑zis, cuvintele așa cum sunt scrise. În asta trebuie să…

- Scriptura spune că primii creștini „erau plăcuți înaintea întregului norod”. Cum e posibil așa ceva? - Primii creștini nu erau plăcuți pentru că încercau cu tot dinadinsul să fie plăcuți. Ei erau altfel, pur și simplu. Și nu oricum, ci într-un mod care nu le făcea bine doar lor ci și celor în mijlocul cărora i-a așezat Dumnezeu. Vreau să spun că, în viața de zi cu zi erau coerenți - trăiau ce credeau -, generoși, comunitari - trăiau ca o familie, nu doar ca un grup -, bucuroși - chiar în suferință. Oamenii alături de care trăiau vedeau…

- De câteva zile, Ieremia 16:12 – „… Iată, fiecare dintre voi umblă după încăpăţânarea inimii lui rele şi nu Mă ascultaţi.” - nu-mi dă pace: cum vine asta, „umblă fiecare după pornirea inimii lui rele”. Ce vrea să spună profetul aici? Cine sunt acești oameni? Și de ce simt că textul acesta vorbește nu doar despre trecut, ci și despre lumea în care trăiesc eu?   - La prima vedere, pasajul, în contextul întregului capitol, pare să se refere la idolatri, la cei care au ales alți dumnezei. Așa începe totul: cu o acuzație limpede împotriva celor care aleg să…

- Citesc mereu în Scriptură, mai cu seamă în Evanghelii: „Bucurați‑vă întotdeauna.” Dar cum adică să mă bucur întotdeauna? Nu e asta o exagerare, fie ea și spirituală? - Ar fi, dacă ar fi vorba de o bucurie oarecare. Dar Scriptura nu spune „bucurați‑vă de orice”, ci „bucurați‑vă în Domnul” și asta schimbă totul. - Adică bucuria asta e altceva decât plăcerea pe care o simt când îmi merge bine? - Complet altceva. Bucuria lumească e reacție la circumstanțe, dacă vrei, o emoție. Bucuria în Domnul reacția sufletului la prezența Lui. Prima vine din afară spre tine. A doua vine…

- Există texte biblice care, mai mult decât altele, se întorc în prezent ca o oglindă. Ieremia 7 și episodul în care Iisus alungă zarafii din Templu sunt două astfel de texte. Le-am privit mult timp ca pe două momente istorice distincte, dar încep să văd că ele formează împreună un sindrom spiritual care nu a dispărut. Dimpotrivă, îl recunosc în lume și, mai ales, în mine. Așa că am decis să continui dialogul cu mine însumi în această direcție, iar prima întrebare pe care o găsesc extrem de interesantă ar fi: Ce reproșa Ieremia poporului în legătură cu Templul?…

Ce să mai știu spune? Mă uit la ritmul în care trăiesc și nu mă mai recunosc. Parcă alerg mereu, dar nu știu exact spre ce. Am tot mai multe lucruri, dar tot mai puțină liniște. Tot mai multe proiecte, dar tot mai puțină părtășie. Tot mai mult „a avea”, tot mai puțin „a fi”. - Și ce ai câștigat, de fapt? Dacă sunt sincer, nu știu. Am bifat obiective, am strâns rezultate, am adunat metrici. Dar sufletul? A rămas undeva în urmă, obosit, neauzit. Versetul acela vechi, pe care îl știam pe de rost, începe să mă întrebe altfel:…

(cu trimitere la Ieremia 4:14) - Zilele acestea parcurg Cartea lui Ieremia. Știi că în Ieremia 4:14 profetul spune: „Curățește‑ți inima de rău ca să fii mântuit.” Și nu pot să nu mă întreb: chiar atât de simplu să fie? Fără fapte, fără sacrificii, fără donații? Doar… curățarea inimii? - Depinde ce înțelegi prin „simplu”. Dacă te gândești la „ușor”, nu e deloc ușor. Dacă te gândești la „complicat”, nu e deloc complicat. Dumnezeu nu cere performanțe, eforturi supraumane, ci sinceritate. Nu cere bani, ci adevăr. Nu cere ritualuri, ci întoarcere. Nu cere sacrificii, ci renunțare la răul pe care…

- Versetul acesta din Ieremia 2:19 mă urmărește: „Răutatea ta te va pedepsi și abaterile tale te vor mustra.” Nu pot să nu mă întreb: nu vorbește Dumnezeu aici despre consecințele propriilor mele alegeri? Despre faptul că libertatea pe care mi-a dat-o nu este doar un dar, ci și o responsabilitate? - Așa este. Versetul nu spune: „Eu te voi pedepsi”, ci „răutatea ta te va pedepsi”. Este o diferență uriașă. Dumnezeu nu stă cu un ciocan în mână, așteptând să lovească. - Adică Dumnezeu nu bate, cum mai aud pe unii?! - Exact, așa este! El doar constată un…