Ziarul electronic al arădenilor

Scrisoare deschisă pentru domnul director al Filarmonicii din Arad

Chiar așa, domnule director al Filarmonicii din Arad, ce i-a apucat pe oamenii dumneavoastră să se expună cu un videoclip în care să apară imagini absolut banale – dar, atenție, reale – și unde să se cânte – așa cum au putut ei – un fragment din Oda Bucuriei?

Ce le-a venit ca, uitând pentru câteva minute de faptul că, asemenea milioanelor de semeni ai lor, sunt și ei surghiuniți în casă, că, toți împreună ar avea atâta nevoie de un semn de încurajare, fie el cât de mic, și că ei ar putea chiar să-l transmită cumva prin ceea ce Dumnezeu le-a dat – abilitatea de a da viață unui instrument?!

Cum de au îndrăznit ei să realizeze – fapt ce poate fi dovedit cu probe, dacă am înțeles bine – și să lanseze în spațiu acel videoclip, subminând în felul acesta eforturile pe care o administrație vigilentă, dar, din ce am înțeles, dezinteresată, apatică, le-ar depune (?) pentru a-i ține sănătoși. Nimic mai mult. Și asta atunci când peste tot în lume – inclusiv în România – artiștii au găsit cele mai extraordinare căi de a-și folosi harul în folosul semenilor?!

Domnule director, vă mărturisesc că am avut o simpatie sinceră pentru faptul că, alături de colegii dumneavoastră, v-ați adus contribuția la supraviețuirea Filarmonicii arădene în anii de dinainte de 1989. Am apreciat – și apreciez și acum – la dumneavoastră o anumită distincție a dialogului, o eleganță a modului cum, alături de colegi, ați umplut spațiul cultural al orașului cu realizări de mare calitate, chiar și atunci când arta și cultura românească ajunseseră la limita supraviețuirii.

Apoi, m-am bucurat că ați fost promovat într-o poziție în care, îmi ziceam, vă veți putea valorifica în mod superior, experiența artisitică, experiența de viață și calitățile de lider pe care nu puteam decât să le presupun.

Ei bine, după cele apărute în presă, zilele trecute, trebuie să mărturisesc, cu tristețe, că sunt dezamăgit. După felul absolut lipsit de eleganță, în care ați rispotat și i-ați acuzat pe cei ce, la urma-urmei, vă sunt colegi, mă faceți să cred că puteți fi un bun instrumentist, o persoană agreabilă dar, în nici un caz, un lider bun.

Nu sunt sigur că v-ar păsa de ceea ce cred eu despre dumneavoastră. Cu toate astea, am ales să vi le fac cunoscute. Până la urmă, nici nu contează atât de mult ce simt eu față de mojicia pe care ați comis-o – acuzându-vă colegii fără o cercetare obiectivă și completă – cât faptul că cei pe care i-ați atacat pe nedrept trebuie să știe că, în cetate, sunt destui de partea lor. Că le suntem alături. Lor, dar și celorlalți oameni care alcătuiesc orchestra și corul Filarmonicii din Arad.

În concret, știți de ce sunt(em) de partea celor care au realizat acel videoclip?

Pentru că ei au ales să le pese. Au ales să se implice, să dea un semn că există și că își înțeleg menirea. Să le pese de ceilalți, de semenii lor, oameni ca și ei, aflați în aceeași barcă a tristeții, a speranței îndoite, a deznădejdii strecurate în mod diabolic pe sub ușa locuinței în care suntem ținuți prizonieri. Și noi, și ei.

Colegii – și în nici un caz nu subalternii dumneavoastră, sper că înțelegeți ce vreau să spun – au ales să nu stea cu mâinile în sân, căutând alibiuri.

Știți, domnule director, în istoria recentă a românilor au existat destule momente când am fi putut alege să facem ceea ce ați făcut dumneavoastră: să căutăm scuze, să căutăm motivări savante ale neimplicării. În mare parte, faptul că suntem unde suntem se datorează și acestor oameni.

Numai că, în viață există mereu momente când trebuie să pui în cumpănă riscul de a păți ceva rău – chiar să-ți pierzi viața! –  făcând binele și riscul de a nu face binele, pur și simplu. Desigur, cu condiția să știi ce înseamnă Binele.

Îmi pare bine să o pot spune: colegii dumneavoastră au ales să facă binele, domnule director. Și mă bucur că au ales așa după cum sunt sigur că mai sunt destui care simt și gândesc ca mine.

Așa cum au știut ei, așa cum au avut posibilitatea – resurse tehnice, abilități, inspirație, „suportul” conducerii. Era clar de la bun început că nu va ieși o capodoperă. Cel puțin din perspectiva standardelor artisitice! Sunt sigur că ei au și acceptat lucrul acesta. Pentru că, atenție, ei nu au urmărit nici aplauze, standing ovation, glorie ori, ca să vezi, măriri de salariu.

Dar dacă ne gândim la mesajul pe care l-au transmis ei semenilor lor, atunci vreau să vă spun că gestul lor îi califică în ochii opiniei publice ca fiind niște oameni de mare omenie. Oameni care au dat măsura unui altruism pe care-l întâlnim tot mai rar și căruia, din această pricină, nici nu mai știm să-i prețuim valoarea.

Și vă mai spun ceva, domnule director: ați afirmat, cu un soi de mânie proletară, că acești oameni nu ar reprezenta Filaromica din Arad.

Ei bine, am să vă spun că, dimpotrivă, acest grup de oameni reprezintă Filarmonica din Arad. Acea Filarmonică pe care, regret că trebuie să o spun, se pare că nu o cunoașteți. Nici dumneavoastră, nici cei care v-au ținut isonul în pateticul derapaj găzduit de mass-media.

O filarmonică a oamenilor dedicați, sensibili, capabili de gesturi pe cât de simple, pe atât de încărcare de solidaritate umană. Uneori astfel de gesturi valorează mai mult decât o capodoperă. Sunt, ele însele, capodopere.

De data asta, oamenii Filarmonicii au pus-o – încă o dată – acolo unde îi este locul: în rândul acelor centre de adevărată cultură și omenie de care a apaținut și înainte ca domnia voastră să semneze la rubrica „director” și de care va aparține și după ce veți fi încetat să mai faceți acest lucru.

Pentru că, o filarmonică nu înseamnă doar suma statistică a instrumentiștilor, coriștilor și șefilor de tot felul care o compun ci ansamblul armonios, minunat echilibrat a sufletelor care sunt gata să plătească prețul pentru ca semenii lor să se poată bucura chiar și de un strop de frumos, de o picătură de speranță.

Ei, oamenii aceștia, ne-au dat – prin gestul lor de o smerenie exemplară – mai mult decât un strop de frumos, mai mult decât o picătură de speranță.

De ce ați vrea să fiți cel care să le pângăriți, domnule director?

Silviu Rațiu

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.