Ziarul electronic al arădenilor

Schiță în peniță. Geza Tudos – cel prea devreme plecat, dar niciodată uitat

Geza Tudos!

Cu unul ca el, cred că m-aș fi încumetat să urc Everestul.

Și nu pentru că ar fi fost întruchiparea atletului desăvârșit, pregătit să doboare orice record, în orice moment al zilei – sau al nopții.

Nu știu dacă o fi practicat vreun sport la tinerețe (după alură, mai mult ca sigur că da). Știu doar că reușea să inspire forță, era o imagine vivantă a energiei pure, iar lucrul cel mai spectaculos era că știa să îți transmită toate astea  într-un mod care să nu deranjeze, să nu îți creeze un sentiment de inferioritate.

Geza a fost un uriaș blând, un bonom cu o aură generoasă, răsfrântă pe tot și pe toate cele ce îl înconjurau și pe care o etala din prima clipă de cum ajungeai să-l întâlnești.

Cu el nu existau faze preliminare, false preludii cu pedanterii de saloane îmburghezite. El a fost omul care a știut să îți întindă mâna fără nici o rezervă, fără nici un parti-pris, să te privească în ochi și să îți zică „Uite, ăsta sunt eu, Geza Tudos, asta e lumea mea, iar dacă ai trecut pragul, fii bine venit!”.

Am ajuns la el pentru că un alt „nebun” frumos, Șadi Ardelean, mi-a zis că știe el pe cineva care are să ne scutere – pe mine și pe soția mea – dintr-o stare nefirească de spleen care ne cuprinsese pe la finele anilor ‘90.

(Probabil că, fără să ne dăm seama, am făcut și noi o formă de „criză a marii treceri”, de la maturitatea târzie, către… bătrânețea primară, hm, vorba vine… Oricum a fost, chiar așa, o perioadă confuză, de-a lungul căreia ne-am căutat destul de febril, dar soluțiile păreau să ne ocolească, de ca și cum cineva ar fi zis că încă nu ne-a venit vremea să ne confruntăm că ceea ce statisticile numesc „vârsta a treia”. Asta chiar dacă CNP-ul indica, rece, insensibil, că deh, ne cam calificam pentru așa ceva…).

Ne-am trezit într-o escapadă organizată de Șadi la conacul (?!) din capătul Minișului, într-un moment în care, așa îmi aduc aminte, nu eram deloc pregătit pentru ceea ce avea să ni se întâmple.

„Iarăși o coșmelie redescoperită de niște entuziaști fără chemare autentică, mult zgomot pentru nimic, dar care – îmi sunau în cap clopoțeii de alarmă – o să ne coste de n-o să ne vedem…”.

Dar, mărturisesc că văzând construcțiile ce formau, pe atunci, „domeniul” lui Geza, am avut un sentiment pentru care, mai apoi, nu am fost mândru deloc. „Hai că s-a apucat și ăsta de întors lumea pe dos, zicând că se pricepe la turism și industria ospitalității, dar uite că….”.

Și atunci ne-a ieșit în cale Geza și, dintr-odată, perspectiva s-a modificat cu 180 de grade. Vreau să spun că m-am simțit luat de pe picioare, așa cum de foarte puține ori am experimentat ceva asemănător.

Mai întâi că am primit un prim șoc cu faptul că din clădirea aceea cu un aer incert, am auzit venind spre noi acordurile unei muzici pe care mi-aș fi putut-o închipui oriunde, numai la o „pensiune” turistică din Podgoria Aradului, nu.

Jazz!

Și nu orice. Jazz clasic și pur, jazz din acela pe care, odinioară, îl ascultam pe furate, cu volumul coborât la un nivel cât să putem desluși sunetele, improvizațiile și trilurile unei Ella Fitzgerald la tinerețe.

Jazz într-o colnă din Podgoria Aradului!

Să fim serioși! – mi-am zis și am început să-mi declanșez senzorii de alarmă… Ce ne mai poate pregăti omul acesta cu aspect și cu o voce de luptător în arenele romane?!

Ce a urmat l-a definit, treaptă cu treaptă, pe Geza. Încă din primele întâlniri a avut, mai mereu, surprize cu care să-ți lumineze câte o zi nereușită la birou, câte o experiență ratată în afaceri, fără exagerare, acum, că-mi aduc aminte de el, pot să spun că părea să aibă un dar special de a-i citi pe cei ce-i erau oaspeți și de a le oferi, chiar dinainte de a-i trece pragul, ceva ce să aducă lumină, echilibru, o stare de confort durabilă. Toate astea nu doar pentru o clipă sau două, ci chiar și pentru timpul ce te întâmpina după ce, părăsindu-i casa, o luai, din nou spre lumea ta de toate zilele.

Geza a avut un instinct aparte de a „ghici” oamenii, iar lucrul acesta s-a tradus prin aceea că a găsit câte o „rețetă” potrivită pentru fiecare.

N-am să uit niciodată regalurile de jazz – nu-mi pare rău că revin! – cu care ne-a alintat de atâtea ori în vizitele noastre. Și faptul că a știut ca foarte puțini alții să „vorbească” jazzul pe care ni-l oferea, să-i dea o nouă dimensiune prin aceea că ne povestea vrute și nevrute despre autori, despre interpreți, despre detalii care dădeau o strălucire inedită înregistrărilor venind, unele, din îndepărtații ani ‘30, ‘40 ai secolului XX.

Cu un mic exercițiu de imaginație ai putea zice „Uite, un hangiu expert în jazzul american, măi să fie…”.

Numai că Geza Tudos n-a fost doar un înpătimit al jazz-ului.

Geza a fost un artist al felului de a combina ingrediente aparent banale cu condimente despre care abia am apucat să auzim până atunci și de a le etala cu eleganță și fără ostentație într-o atmosferă pe care o făcea, întotdeuna, atrăgătoare, inclusiv prin aceea că-ți știa „povesti” mâncarea pe care ți-o punea pe masă. Ca să nu mai zic de coniacul pe care-l știa prepara după rețete savante și care, chiar avea aromă și gust de coniac.

Când îl vedeam, aveam sentimentul că uriașul acesta ne va însoți cu glasul său ferm și energetic până la capătul lumii, atât era de puternică prezența lui. Apucase să creeze acolo, la Miniș, un loc „marcă înregistrată”. Era căutat „după nume”, iar lucrul acesta înseamnă ceva în industria în care el și-a pus semnătura și încă foarte apăsat, cu caractere bolduite.

Acuma, dacă recitesc gândurile pe care le-am așternut până aici, stau să mă întreb dacă am folosit cum trebuie, privitor la verbe, timpul trecut. Cum adică Geza Tudos „a fost”, „a făcut”?!

Cum adică să nu ne întâmpine el cu un pahar din vinul „lui”, făcut, pe bune, numai din struguri și cum să nu mai vină pe la masa la care numai ce te-a așezat și să îți prezinte o listă de meniu pe care, numai auzind-o, o și vedea în fața ta, aburindă?!

Vă rog, faceți un mic efort și căutați pensiunea care înflorește la capătul Minișului, pe drumul către Păuliș, și veți avea, sunt sigur, o surpriză. Acolo, dacă veți închide ochii pentru o clipă, veți simți că Geza Tudos – spiritul lui tutelar – este pregătit să vă deschidă ușa.

Iar dinăuntru, sunt sigur, veți auzi, ca și pînă acum, un jazz de cea mai bună calitate!

Jazzul lui Geza!

Silviu RAȚIU

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.