Un tânăr corifeu plin de râvnă zice, într-o frumoasă duminică de septembrie: „Fraților, auziți ce lumină am primit: dacă mergem, să zicem, să jucăm fotbal, scopul nostru să nu fie acela de a câștiga jocul, ci doar acela de a ne relaționa unii cu alții… De aceea, chiar dacă unii dintre cei prezenți habar nu au de acest sport, vă zic că și ei trebuie lăsați să intre pe teren… Important e să stabilim relații, înțelegeți fraților, re-la-ții!…”.
Aparent, perorația lui într-o problemă acută a zilelor noastre sună atrăgător, mai cu seamă pentru cei ce-și petrec timpul împărțindu-și singurătatea cu ei înșiși. Pe zi ce trece, însingurarea pune stăpânire pe tot mai mulți dintre noi și asta constituie încă un paradox al vremilor: suntem din ce în ce mai mulți, „de speriat” de mulți, cum zic unii, împânzim tot mai mult planeta, ar trebui să ne temem că ne-om lovi cu coatele pe unde-apucăm, dar uite că nu! Avem tot ce ne trebuie ca să fim adunați la un loc – uneori ne și speriem de asta, alteori, de prea mult zgomot, ajungem să ne cerem afară, dar astea nu schimbă situația.
Fără îndoială, lumea de azi este despre însingurare. Mai rău! Despre atomizare.
Și ce bine ar fi bine să ne regăsim și să punem umărul, cât mai mulți, ca să încercăm să reconstruim măcar ceva din ceea ce, nesăbuiți, am reușit să dărâmăm într-un timp uluitor de scurt.
Da, avem nevoie să ne reînnodăm legăturile.
E nevoie să regăsim sensul profund al acelui „împreună” care ne-a asigurat devenirea peste timp!
Dar, de aici și până la a ne trezi să inventăm metode cum ar fi să disputăm o competiție sau să participăm la o manifestare artistică – de orice fel ar fi ea – doar de dragul „relației” – adică doar de dragul de a ne afla în treabă…
S-ar putea zice că e semn de naivitate, de râvnă fără pricepere, dacă nu ar trebui să mă tem că e mult mai rău de atât.
De o vreme, a luat naștere un soi de cultură a vorbitului fără rost. Numai să ne auzim glasul și să încercăm, în felul acesta, să alungăm din jurul nostru tăcerea care stă să ne strivească. Iar dacă la asta mai adăugăm și faptul că mulți se pretind, prin asta, foarte la zi cu „trendurile” care vântură prin Occident, atunci ne dăm seamă că lucrurile nu sunt simple deloc.
Cum poți să spui că te duci să joci o miuță cu prietenii și că o faci numai ca să-i grăiești, să le întinzi mâna și atât!? Cum ar veni, să schimbi și tu o vorbă, să-ți dai cu presupusul, ceva și gata meciul.
Toate astea în timp ce te afli pe teren, în toiul evenimentelor care, da, au o cu totul altă finalitate!
Cum să vrei să fii lăsat să cânți într-un cor chiar dacă ești afon cu ștaif – dar asta e secundar – câtă vreme tu nu vrei altceva, de fapt, decât… să stabilești relații. Când și cum? Cântând, sigur nu, iar dacă nu poți comunica pe limba celor cărora vrei să li te alături, cum stăm cu… relația!?
Am în față următoarea imagine: un grup de persoane, aflate absolut întâmplător împreună, fiecare butonându-și frenetic telefonul. Li se alătură unul, animat de cea mai arzătoare dorință de a… stabili relații. Cu unul sau cu toți. Numai că el, sărmanul, nu are telefon… Iar ceilalți nici nu-i percep prezența de ocupați ce sunt să-și cultive „relația” lor. Așa cum e ea, ruptă de realitate, cu note acute de teatrul absurdului.
Să ieși în fața unei mulțimi – cât o fi ea de mare sau de mică – pentru a te face auzit, este un lucru, în general, de lăudat. Nu suntem făcuți cu toții pentru astfel de experiențe.
Nodul în gât, răgușeala invazivă, tremurul greu de controlat al mâinilor, bâțâiala caraghioasă și câte altele. Câți nu le-au experimentat mai înainte de a decide că e mai bine să rămână acolo, în public, oricât de valoroase par să fie ideile pe care le-ar vrea împărtășite cu ceilalți?!
Da, e bine să poți să-ți iei inima în dinți și să te desprinzi de anonimat.
După cum e foarte bine – și extreme de important! – să vrei să ajuți la reînnodarea relațiilor dintre oameni.
(Nici nu ne dăm seama, poate, de cât de mare e riscul și ce pericol imens ne paște: o omenire propulsată sub formă de miliarde de atomi într-un spațiu căptușit cu vată, căutându-și, fiecare, orbita cea mai potrivită pentru a elimina riscul de a se ciocni de vreun altul!).
Dar vai, nu fă asta numai pentru că ai auzit tu că este acum trendy să „cultivi relații”, iar tu vrei să fii, neapărat, trendy. Pentru că asta e… trendy.
Și ca să-ți dea oamenii un „like” în frunte.
Silviu RAȚIU
