Ziarul electronic al arădenilor

Restricții la vizitarea pacienților internați la Spitalul Județean Arad

Programul de vizitare a pacienților internați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a fost modificat, ca urmare a numărului crescut de infecții respiratorii, înregistrat în ultima perioadă.

Conducerea SCJU Arad a anunțat că, în aceste condiții, în majoritatea secțiilor, pacienții pot fi vizitați de luni până duminică, între orele 15.00 – 17.00.

Într-o informare remisă de conducerea spitalului se precizează că Secțiile Anestezie și Terapie Intensivă au un program diferențiat: zilnic între orele 12.00 – 13.00, iar la Secția Boli Infecțioase Adulți, programul de vizită a fost stabilit între orele 16.00 – 17.00.

La secțiile Neonatologie, Pediatrie I, Pediatrie II, Boli Infecțioase Copii, Chirurgie Pediatrică și Obstetrică Ginecologie, accesul vizitatorilor este strict interzis.

„Pacienții vor putea fi vizitați de maximum doi aparținători, pentru cel mult 15 minute. La intrarea pe secție, aparținătorii se vor dezinfecta pe mâini și vor îmbrăca echipamentul de protecție: halat de unică folosință, botoșei și mască. De asemenea, aparținătorii pot afla informații despre pacienți și în afara programului de vizită, adresându-se medicului curant sau medicului de gardă“, se arată în informarea SCJU Arad.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.