Ziarul electronic al arădenilor

Proiect în CLM Arad. Transformarea unei porțiuni din Bulevardul Revoluției în zonă pietonală

Proiectul de hotărâre privind transformarea în zonă pietonală a unei porțiuni din Bulevardul Revoluției din municipiul Arad va fi supus votului consilierilor locali.

Proiectul, inițiat de consilierii USR PLUS, a fost inclus pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Local Municipal, programată pentru data de 22 iulie.

Documentul care va fi supus votului prevede transformarea unui sector al Bulevardului Revoluţiei în zonă pietonală, respectiv tronsonul cuprins între Palatul Administrativ și Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, între strada Unirii (din dreptul staţiei de tramvai) și strada A. D. Xenopol, pe sensul de mers către strada A. D. Xenopol.

În proiect se precizează că zona pietonală va fi disponibilă în perioada 15 iunie – 15 septembrie, de sâmbăta, de la ora 10.00, până duminica, la ora 22.00.

„Zona centrală a municipiului Arad are nevoie de o atenție specială din partea administrației locale, pentru a combate fenomenul de scădere a interesului manifestat deopotrivă de cetățeni și de agenții economici față de aceasta. Revitalizarea bulevardului depinde de fluxul de vizitatori, care va determina ulterior intensificarea ofertei din partea agenților economici, care la rândul său, va spori atractivitatea zonei.

Pentru a readuce arădenii în centrul orașului, este nevoie să creăm puncte de interes, unde aceștia să fie atrași prin oportunități de petrecere a timpului liber și nu numai. Una dintre măsurile pe care le-am identificat este transformarea în zonă pietonală a unei porțiuni a Bulevardului Revoluției, cea cuprinsă între Teatru și Primărie, pentru început la sfârșit de săptămână, pe timpul verii“, se menționează în referatul de aprobare din cadrul proiectului de hotărâre.

În proiect se mai arată că „succesul unui asemenea demers depinde și de activitățile care vor fi organizate în acest perimetru“.

În acest sens au fost propuse două zone de street-food; una sau chiar două zone pentru reprezentații artistice (spectacole, concerte, recitaluri, stand-up comedy, etc.); expoziții de artă; dar și alte activități care vor fi identificate ulterior.

VEZI proiectul de hotarare

USR PLUS propune zonă pietonală pe bulevardul Revoluției din Arad

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.