Ziarul electronic al arădenilor

Programul prin care se fac gratuit mamografii continuă la Arad. VEZI cum se fac programări

Autorităţile judeţene din Arad vor continua cel puţin până în 31 decembrie 2023 programul început în 2017 prin care se fac mamografii gratuite, pentru depistarea precoce a cancerului de sân, până în prezent beneficiind de testări aproape 4.000 de femei.

Consilierii judeţeni au aprobat, joi, încheierea unui protocol de colaborare cu Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, pentru a sprijini implementarea Proiectului ‘Fii responsabilă de sănătatea ta – programe regionale de prevenţie, depistare precoce, diagnostic şi tratament precoce al cancerului de sân’.

Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Capital Uman, implementat de Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, în parteneriat cu Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă“ Cluj-Napoca.

„Astăzi am decis, în şedinţa Consiliului Judeţean, având în vedere că proiectul european în care am oferit aceste screeninguri s-a încheiat, să intrăm într-un nou proiect şi să continuăm screeningul, dar de această dată fără limită de vârstă pentru beneficiare şi mergând noi înspre ele, să nu mai fie obligate să se deplaseze din judeţ la centrul de screening din municipiu.

Se vor efectua mamografii gratuite cu ajutorul unei unităţi mobile dotate cu mamograf mobil care va fi achiziţionat prin proiect. Parteneriatul va fi valabil pe întreaga perioadă a derulării proiectului, respectiv până la data de 31 decembrie 2023“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, la finalul şedinţei consilierilor.

El a adăugat că încurajează femeile să se programeze, pentru că statisticile oficiale arată că incidenţa cancerului de sân „este foarte mare în judeţ“.

Pentru programarea mamografiilor a fost pus în funcţiune un post telefonic cu numărul 0730.110.201, la care angajaţii Serviciului Managementul Spitalelor pot fi apelaţi zilnic, între orele 8 – 16.30.

De la începutul acestui program de testare în judeţ, 3.399 de arădence care au beneficiat de screening mamar gratuit. Până acum, programul s-a adresat doar femeilor cu vârste cuprinse între 45 şi 65 de ani.

În 2017, centrul de testare a fost dat în folosinţă gratuită Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad de către Universitatea de Vest „Vasile Goldiş“ Arad. Centrul este echipat de cu aparatură achiziţionată cu fonduri europene, prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Ungaria, iar Consiliul Judeţean a finanţat realizarea testelor.

Peste 3.300 de arădence au beneficiat de screening mamar gratuit

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.