Într-o recentă declarație publicată în media locală, primarul Aradului a explicat acțiunea de „împodobire” a piețetei din fața Arenei „Francisc Neuman“.
Nu se poate spune că afirmațiile sale nu ar fi corect articulate și că nu ar scoate în evidență o preocupare.
Dar, numai că e vorba de preocuparea edilului de a își justifica existența. Nimic mai mult!
S-o luăm pe îndelete.
Primarul începe cu: „Încercăm să ne ținem de cuvânt la finalizarea stadionului”.
O fi, dar mi se pare că, mai înainte de piațetă și alte „finețuri”, ar fi fost necesar – și este în continuare – să fie rezolvată o chestiune ce ține de însăși funcționalitatea stadionului: gazonul.
S-a văzut și la ultimul meci disputat pe teren, ca să nu mai vorbim că problema este reclamată de la bun început, fără ca actualul primar să se fi arătat preocupat pentru găsirea unor soluții eficiente.
Apoi, primarul face referire la proiectul care prevedea o piațetă în fața stadionului și se apără că trebuia să facă ceva pentru a-i da un rost.
Din ce am reușit să delușesc din comentarii, piațeta aceea este o greșeală de proiectare și, ca atare, ar trebui regândită. Nu de alta, dar mi se pare cel puțin neinspirat să înlocuiești o soluție greșită cu alta, la fel de greșită. Și care să mai și coste bani.
Primarul mai vorbește despre „mai multe variante pe care le-am folosit”.
Fiind vorba de un loc reprezentativ pentru întreg orașul – sau cel puțin așa ar trebui să fie – cred că domnul primar nu ar fi greșit dacă ar fi supus dezbaterii publice acele „mai multe variante”, înainte de a lua – dumnealui și cu mai cine? – decizia pusă în aplicare și care, oricum am lua-o, nu pare să fie cea mai izbutită.
Ori, să fim de acord, este vorba de un loc cu relevanță ce transcende ambiții politice, meschine orgolii partinice.
Locul acesta este unul care – alături de încă vreo câteva, foarte puține – definește, dacă se poate spune așa, Aradul!
Așa fiind, cred că măsura domnului Bibarț este cel puțin pripită. Mai cu seamă că nu suntem, încă, în campanie electorală.
Apoi, fără a intra în considerații estetice, mi se pare că alegerea soluției plastice pentru „împodobirea”, de fapt pentru mobilarea urbană a acelui loc, este una săracă, denotând amatorism și, fapt fără echivoc, zgârcenie. Să se facă cumva dar să nu coste – cam asta trebuie că a fost una dintre ideile care au guvernat decizia domnului primar.
Că este așa, o demonstrează și argumetația domniei sale: „Cred că va arăta mult mai bine decât un gard prin care să ținem la distanță oamenii de stadion”.
Doar că „va arăta mult mai bine” nu este destul! El va fi cu ceva mai acătări decât o altă soluție, mai proastă.
Din nefericire și alte experiențe ale domnului primar prilejuiesc mai multe astfel de concluzii: o gândire temătoare, cu orizont scurt, aș zice fricoasă chiar, de ca și cum ai conduce o mașină încercând să ții simultan piciorul pe accelerație, dar și pe frână.
Să fie o dramă a acestui oraș că, în ultima vreme, are parte de edili inadecvați? La urma-urmei, ce folos avem din faptul că domnul Bibarț este un om plin de bună voință, mereu zâmbitor și deschis la îmbrățișări și strângeri de mîini?!
Vorba românului, din astea e plin podul…
Aradul are nevoie de un primar puternic, cu o reprezentare clară a prezentului și cu o viziune îndrăzneață a viitorului.
Să nu șteargă el Praful, ci să ia măsuri ca să nu mai existe praf. Iar dacă există, să știe cum să pună oamenii să-l șteargă și să se asigure că aceștia o fac întocmai și la timp.
Aradul nu are nevoie de figurine din tablă, înfipte pe unde nici nu te aștepți și unde, în general, nu le este locul, cât or fi de estetic aranjate.
Arădenii merită mai mult. Arădenii vor mai mult! Mult mai mult!
Ce ziceți, domnule primar, vă prindeți?!
Silviu RAȚIU
