Ziarul electronic al arădenilor

Primarul din Ghioroc propune înlocuirea coroanelor cu bani pentru familiile îndoliate

Primarul comunei arădene Ghioroc, Corneliu Popi-Morodan, le propune localnicilor să renunţe la coroanele pe care le duc la înmormântări şi să le înlocuiască cu donaţii pentru familiile îndoliate, montând în acest scop la capelă cutii speciale de colectare a sumelor.

Prin postări pe contul său de Facebook şi pe cel al Primăriei Ghioroc, primarul îi îndeamnă pe localnici să facă aceste donaţii precizând nu a fost interzisă folosirea coroanelor: „Asta nu înseamnă că sunt interzise coroanele, doar că vrem să nu mai ajungem în postura de a arunca sute de coroane. Recomandăm ca doar familia să aducă coroane, iar ceilalţi să pună un plic cu bani şi câteva cuvinte adresate familiei“.

În interiorul capelei din Ghioroc au fost montate cutii speciale pentru colectarea donaţiilor, iar pe uşa de la intrare a fost postat un „Comunicat“, prin care sunt argumentate recomandările administraţiei locale: „Un plic cu câteva cuvinte de condoleanţe şi o sumă de bani, reprezentând contravaloarea unei coroane de flori, va fi cel mai adecvat mod de a fi alături de familie (…) În cele mai multe cazuri, membrii familiei nu ştiu cine a adus coroane şi nici nu citesc mesajele de pe panglicile anexate coroanelor. Aducând coroane, cei apropiaţi nu ajută cu nimic familia îndoliată, care, în aceste situaţii, are extrem de multe cheltuieli“.

Primarul consideră că banii cheltuiţi pe coroane „sunt aruncaţi“, pentru că aceste ornamente din plastic sau din flori naturale sunt adesea furate şi revândute, iar apoi arse.

Postările de pe pagina edilului şi a Primăriei Ghioroc au atras zeci de comentarii ale localnicilor, care se arată mulţumiţi de iniţiativă.

sursa: Agerpres

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.