Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a fost pus de mitropolitul Banatului să promită, la finalul slujbei de sfințire a picturii din Catedrala Arhiepiscopală, că va reabilita două case emblematice din municipiu și județ.
„Vă legaţi astăzi să rezolvăm cele două case, domnule preşedinte?”, a întrebat ÎPS Ioan Selejan, iar Cionca a răspuns: „Ne legăm”.
Mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan Selejan, i-a solicitat şefului Consiliului Judeţean Arad să salveze cele două case emblematice pentru Marea Unire de la 1918 la finalul slujbei de sfinţire a picturii din Catedrala Arhiepiscopală “Sfânta Treime” din oraşul Arad, care a avut loc duminică.
Astfel, Mitropolitul Banatului i-a chemat pe reprezentanţii autorităţilor locale prezenţi la slujbă să vină în faţa altarului, iar preşedintelului Consiliului Judeţean Arad i-a cerut să facă un legământ.
„Vă legaţi astăzi să rezolvăm cele două case, domnule preşedinte?”, a spus mitropolitul Banatului, iar Iustin Cionca a răspuns „Ne legăm”.
ÎPS Ioan Selejan a făcut referire la casa în care s-a născut Vasile Goldiş, aflată în satul cu acelaşi nume, din comuna Beliu, şi la casa lui Ştefan Cicio-Pop, situată în centrul oraşului Arad.
La slujba de sfinţire a picturii catedralei din oraşul Arad au participat mii de oameni. Pictarea pereţilor lăcaşului de cult a durat opt ani.
sursa: Mediafax
CITITI SI: Pictura Catedralei Arhiepiscopale din Arad a fost sfințită de un sobor de 8 ierarhi