Ziarul electronic al arădenilor

Poliția a deschis un dosar penal după ce 40 de elevi de la Liceul German au ajuns la spital

Inspectoratul de Poliție al Județului Arad  anunțat că a fost deschis un dosar penal, după ce 40 de copii s-au intoxicat în urma deratizării din Liceul Teoretic „Adam Muller Guttenbrunn” și au ajuns la spital.

Conform IPJ Arad, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au fost sesizați, luni, în jurul orei 18.30, că la Spitalul Clinic Județean Arad s-au prezentat mai mulți elevi de la Liceul Teoretic „Adam Muller Guttenbrunn”, care prezentau prurit și edeme la nivelul fetei si al ochilor, greață si vărsături.

Conform celor declarate, acestea ar fi survenit în urma unor activități de dezinsecție și dezinfecție, care au avut loc la școală.

„În urma primelor verificări s-a stabilit o legătură directă între starea elevilor si dezinsecția/dezinfecția efectuată în incinta liceului, la data de 10 ianuarie 2020, de către o societate comercială cu sediul în Deva, județul Hunedoara. În urma cercetărilor efectuate și a mijloacelor de probă administrate din acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: vătămare corporală din culpă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și trafic de produse sau substanțe toxice”, a informat IPJ Arad.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad

Administratorul firmei care a făcut deratizarea, Veres Csaba, a declarat, pentru Mediafax, că toate substanţele folosite pentru dezinsecţie şi deratizare sunt autorizate şi că exclude varianta ca elevii să se fi intoxicat din această cauză.

 „Am fost audiat şi la Prefectură, am dat declaraţie şi la Poliţie. S-au utilizat toate substanţele avizate de Ministerul Sănătăţii, conform legii, pe suprafeţe şi atâta tot. Din punctul nostru de vedere, nu este vina noastră. Substanța asta este pentru suprafeţe, adică se dă şi pe pereţi. N-ar trebui să aibă efecte negative asupra oamenilor, substanţa având o toxicitate foarte redusă“, a spus Veres Csaba, administratorul firmei de deratizare.

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii urmează să ajungă la Arad. Cursurile de la Liceul Teoretic „Adam Muller Guttenbrun” din Arad au fost suspendate.

40 de elevi au ajuns până marți dimineața la Spitalul din Arad cu iritaţii ale pielii, ochilor şi cu dureri abdominale. Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Arad, 14 copii au fost internaţi.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.