Ziarul electronic al arădenilor

O femeie din Căpruța a murit încercând să stingă un incendiu de vegetaţie

O femeie în vârstă de 55 de ani, din localitatea arădeană Căpruţa, a murit, miercuri după-amiază, în timp ce încerca să stingă, alături de alte trei persoane, un incendiu de vegetaţie uscată scăpat de sub control, în perimetrul bisericii din localitate.

Potrivit martorilor care au relatat ulterior incidentul poliţiştilor, câţiva localnici din satul Căpruţa au dat foc vegetaţiei uscate, pentru a curăţa un teren din perimetrul bisericii, însă flăcările au scăpat de sub control. Persoanele implicate au încercat să stingă flăcările, însă o femeie de 55 de ani, rudă cu preotul (mama preotului – n.r.), a fost găsită ulterior moartă, carbonizată.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga, a declarat că poliţiştii au fost sesizaţi telefonic despre incidentul petrecut în curtea Bisericii Ortodoxe, iar un echipaj s-a deplasat la faţa locului.

„După ce a efectuat lucrări de curăţare a vegetaţiei uscate căreia i-a dat foc, femeia a fost găsită decedată. Nu sunt suspiciuni cu privire la săvârşirea vreunei infracţiuni“, a declarat Claudia Iuga.

Localnicii cred femeia a căzut inconştientă din cauza fumului dens din jurul său, iar hainele sale s-au aprins, însă medicii legişti urmează să stabilească exact cauza decesului.

sursa: Agerpres

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.