Numărul beneficiarilor și a angajaților de la Centrului de Îngrijire și Asistență pentru persoane adulte cu dizabilități Pecica confirmați cu COVID-19 a crescut, conform ultimelor informații prezentate de DGASPC Arad.
„Ca urmare a finalizării efectuării analizelor de laborator de către specialiștii Direcției de Sănătate Publică Arad crește numărul confirmărilor pozitiv la COVID-19 în rândul beneficiarilor și angajaților din cadrul Centrului de Îngrijire și Asistență pentru persoane adulte cu dizabilități Pecica. Astfel, un beneficiar și doi angajați au fost și ei confirmați pozitiv. Bilanțul în urma testărilor efectuate în centrul de la Pecica se ridică la 10 beneficiari și 7 angajați“, se arată într-o informare transmisă de DGASPC Arad.
Având în vedere dispozițiile Direcției de Sănătate Publică și a protocoalelor în vigoare, persoanele depistate pozitiv la infectarea cu COVID-19 vor fi transferate la Spitalului Orășenesc Ineu, pentru monitorizare specializată și tratament, dacă situația o impune.
DGASPC Arad a precizat că, în baza bunei colaborări cu DSP Arad și cu sprijinul Consiliului Județean Arad, vineri au fost recoltate probe biologice de la alți 52 de angajați din toate centrele destinate persoanelor adulte încadrate în grad de handicap pentru care sunt în izolare la locul de muncă până mâine când expiră cele 14 zile de carantinare preventivă, urmând ca sâmbătă să se efectueze recoltări pentru 139 de angajați care intră în izolare la locul de muncă în centrele pentru copii și adulți.
„În continuare sunt implementate măsuri preventive și se întreprind eforturi susținute de limitare a răspândirii și contaminării cu virusul COVID-19 în toate centrele și casele de tip familial din subordinea DGASPC Arad“, a mai precizat DGASPC Arad.