Ziarul electronic al arădenilor

UPDATE Angajaţi şi beneficiari, infectaţi cu COVID-19. Anchetă epidemiologică la căminul de bătrâni din Pecica

Autorităţile de sănătate publică din Arad au început, vineri, o anchetă epidemiologică la un centru de îngrijire a persoanelor vârstnice cu dizabilităţi din oraşul Pecica, unde au fost depistaţi cu noul coronavirus mai mulţi beneficiari şi angajaţi.

Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Arad, Erika Stark, a declarat că la Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoane adulte cu dizabilităţi din Pecica au fost testaţi angajaţii şi beneficiarii, după ce un vârstnic a decedat în spital, fiind confirmat pozitiv la noul coronavirus.

Până vineri, au fost confirmaţi pozitiv nouă beneficiari şi cinci angajaţi, iar alte probe se află în lucru, urmând ca rezultatele să fie comunicate conducerii DGASPC.

Centrul din Pecica are 47 de beneficiari şi 32 de angajaţi, dar numai 13 dintre salariaţi au lucrat în ultima perioadă.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Arad, Lucian Cozma, a adăugat că a fost declanşată o anchetă epidemiologică, iar reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică se află, vineri, la centru.

Conducerea DGASPC Arad precizează că, încă din 25 februarie, au fost luate măsuri în toate centrele din subordine pentru prevenirea infecţiilor cu noul coronavirus.

sursa: Agerpres

UPDATE

„Astăzi, 24.04.2020, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad a fost informată de DSP Arad că la Centrul de Îngrijire și Asistență pentru persoane adulte cu dizabilități Pecica au fost confirmate pozitiv 14 cazuri de infectare cu COVID-19, în rândul a 9 beneficiari – persoane adulte cu dizabilități și 5 angajați.

Testarea și recoltarea probelor au fost efectuate pentru toți beneficiarii și personalul din tura izolată la locul de muncă timp de 14 zile, în baza Ordonanței militare nr.8 , miercuri, 22 aprilie 2020, la solicitarea DGASPC Arad. În prezent se așteaptă rezultatele a altor teste aflate în lucru la laborator. În Centrul de Îngrijire și Asistență pentru persoane adulte cu dizabilități Pecica sunt ocrotiți în total 47 de beneficiari și își desfășoară activitatea un număr de 32 de angajați.

La nivelul tuturor centrelor aflate în subordinea DGASPC Arad au fost dispuse din data de 25 februarie 2020 instituite măsuri de prevenire și minimizare a contactării și răspândirii infectării cu virusul COVID-19 prin care s-a interzis accesul persoanelor străine în centrele din subordinea DGASPC Arad; s-au interzis  vizitele de orice natură în centrele din subordinea DGASPC Arad; nu s-au  mai acordat bilete de voie beneficiarilor centrelor și caselor de tip familial, s-a suspendat activitatea în mai multe centre de zi, s-au asigurat măsuri de dezinfecție cu substanțe specializate, au fost distribuite materiale sanitare de protecție tuturor angajaților, precum și alte dispoziții care să limiteze contaminarea cu virusul COVID-19.

DGASPC Arad va adopta măsurile care se impun în asemenea situații, în urma anchetei epidemiologice, în acord cu dispozițiile și recomandările Direcției de Sănătate Publică Arad“, se arată într-un comunicat de presă remis de DGASPC Arad.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.