Ziarul electronic al arădenilor

Numărul ajutoarelor sociale este cel mai mic după 1990, în județul Arad

Numărul beneficiarilor de ajutor social din judeţul Arad a scăzut constant, în ultimii ani, iar plăţile se află la cel mai mic nivel după 1990, primarii constatând că nu se mai depun cereri pentru că majoritatea celor care erau eligibili în trecut au plecat din ţară, iar dintre cei care au rămas, mulţi nu primesc banii pentru că refuză munca în folosul comunităţii.

Potrivit unui raport înaintat Prefecturii Arad de către Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS), de la începutul anului 2019 au fost în plată, în medie, 2.155 de beneficiari de ajutor social, pentru care s-a achitat lunar o sumă de aproape 500.000 de lei. Anul trecut, suma achitată lunar era de aproximativ 700.000 de lei.

„Faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a scăzut numărul beneficiarilor de ajutor social cu 12%“, precizează raportul AJPIS Arad.

Autorităţile spun că în ultimii ani a scăzut constant numărul beneficiarilor de ajutor social, iar în prezent este cel mai mic după 1990. Totodată, faţă de 2011, când AJPIS a preluat de la primării sarcina plăţilor, numărul beneficiarilor este mai mic de jumătate.

Potrivit AJPIS Arad, principalul motiv pentru care a scăzut numărul celor aflaţi în plată este că nu s-au mai depus la fel de multe dosare, însă sunt şi situaţii în care primarii dispun suspendarea sau încetarea plăţilor din cauza refuzului beneficiarilor de a presta muncă în folosul comunităţii.

Una dintre primăriile arădene la care în urmă cu 10 – 15 ani se înregistrau sute de cereri de ajutor social este Covăsânţ. Acolo exista o comunitate de romi foarte numeroasă, dar 80% dintre aceştia au plecat din ţară în ultimii ani.

„Majoritatea foştilor beneficiari de ajutor social nu mai locuiesc în comuna noastră, pentru că au părăsit ţara. Estimăm că 80% dintre ei au plecat, iar cei care au mai rămas sunt foarte bătrâni. În prezent, mai avem doar 34 de dosare de ajutor social“, a declarat, pentru Agerpres, primarul comunei Covăsânţ, Marius Oneţ.

Conform sursei citate, în comună prestează muncă în folosul comunităţii doar cinci beneficiari, restul până la 34 fiind bătrâni sau persoane care au în grijă copii mici.

Primarul spune că un alt motiv pentru care mulţi dintre cei rămaşi în ţară nu mai primesc ajutor social este că au refuzat să muncească în folosul comunităţii, aşa cum prevede legislaţia.

Raportul AJPIS Arad mai arată că în primele cinci luni ale anului erau în plată 115.441 de beneficiari de asistenţă socială, plăţile totale fiind de 134,7 milioane de lei. Cele mai multe plăţi sunt alocaţiile pentru copii, peste 74.000, şi drepturile persoanelor cu handicap, aproape 29.000.

sursa: Agerpres

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.