„Bisericile nu mai au căutare, cum era mai demult”.
Un englez între două vârste, căznindu-se cu niște lespezi din pardoseaua unei biserici despre care, tot el, ne informează că ar fi fost construită prin secolul XVIII. „Cu doar 20 de ani în urmă, aici mi-am ținut cununia religioasă. Acum a cumpărat-o un dezvoltator, vrea să facă din ea o casă de lux. Poate de asta, vitraliile nici nu le dă jos. Sunt de efect și vând bine”.
Filmulețul rulează mai departe, canalul ăsta e specializat pe chestii din astea. Cu vreo câțiva ani în urmă, țin minte că au fost vreo patru sau cinci episoade cu bisericuțe de țară, tot în Anglia, cumpărate de arhitecți sau pur și simplu de oameni cu bani și transformate în reședințe de lux. Nu puteau fi demolate, nu erau de acord consiliile comunale, dar nu își mai aveau – nici unele – rostul pentru care fuseseră construite: case de rugăciune.
Exact! Sunt din ce în ce mai multe locuri în lume unde rugăciunea nu se prea mai poartă. Nici în biserici, nici în altă parte. Pur și simplu nu e… cool!
În centrul Montrealului – am mai povestit asta – o minunăție de biserică neogotică a ajuns… stație de metrou. În alte părți, bisericile au primit destinații dintre cele mai deșucheate, în cel mai bun caz, de muzeu.
De o bună bucată de vreme, Occidentul, și nu numai, pare să-și caute drumul pe o altă cale decât pe Cea a Vieții și a Adevărului. Nici în proiectul de Constituție a Uniunii Europene nu au mai vrut să-i facă loc lui Dumnezeu. Dacă tot se golesc bisericile, iar unii, destul de mulți, susțin că-s fericiți și împliniți, chiar că nu au nevoie de Dumnezeu pentru asta, de ce ar mai trebui să proclamăm solemn, într-o Constituție – așa cum, încă, o fac americanii – că suntem una în Numele și prin mila lui Dumnezeu?!
Cumva, nu se știe cum, bisericile stânjenesc.
Sau, poate, doar ceea ce poartă cu ele ca semnificație ultimă și imposibil de îndepărtat.
Totuși, să ne gândim!
Dezvoltatorul englez a zis să se dea jos crucea, clopotele, pesemne și statuile cu sfinți și câte s-or mai fi găsind într-o biserică. Dar a cerut să nu se-ndepărteze vitraliile – minunate deschideri de lumină prin care Dumnezeu le zâmbea, în fiecare duminică dimineață, celor adunați la liturghie.
Ce l-o fi oprit?
Pesemne, biserica din inimă.
Silviu Rațiu
februarie, 2013
