Fabrica de Conserve „Refacerea” era vestită în partea de vest a ţării pentru calitatea conservelor, o bună parte din producţie fiind destinată exportului.
Mulţi producători de legume, îndeosebi de roşii, îşi puteau vinde produsele la această fabrică.
Fabrica avea o secţie la Gurahonţ, care colecta fructele din zonă, aici se produceau compoturi şi mai ales cunoscuta marmeladă de Gurahonţ. Fabrica avea şi un caracter sezonier, prin faptul că pe lângă muncitorii calificaţi aici lucrau mulţi muncitori sezonieri, timp de şase, şapte luni pe an.
Tot în această fabrică făceau practică de producţie elevii şcolii profesionale de industrie alimentară şi cei ai Liceului Agricol.
Fabrica de Conserve „Refacerea” Arad, a fost construită în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de către Societatea anonimă „Horticultura”, cu sediul în Bucureşti, cu vădit interes pentru a specula conjunctura războiului.
La data de 1 octombrie 1942, fabrica a fost pusă în funcţiune, având doar o secţie pentru deshidratarea legumelor. În anul 1945 fabrica a fost cumpărată de Hociota Dumitru, care a menţinut-o până la actul de naţionalizare din 11 iunie 1948, când fabrica, cu întreg patrimoniul, a devenit unitate de stat.
Fabrica avea un caracter sezonier, lucrându-se trei luni pe an – vara. La naţionalizare, fabrica a fost preluată într-o avansată stare de uzură. De la naţionalizare, fabrica a progresat şi s-a dezvoltat an de an.
În anul 1949, utilajul fabricii a fost completat cu aparate de uscat în zonă de tip „Schilder”, mărind astfel capacitatea cu 40%, iar în anul următor, adică în anul 1950, Secţia „Horticultură” a fost dotată cu încă două aparate de uscat tip „Schilder” şi cu un aparat pentru prelucrarea legumelor şi fructelor.
În anul 1950 s-a constituit o nouă secţie, şi anume secţia „Concentrate”, dotată cu 3 vacume şi cu o instalaţie completă tip „Tito Manzini Parma” – din import Italia, care este folosită şi la fabricarea pastei cu sare.
În perioada 1951-1955 a fost construită o secţie pentru prelucrarea materiei prime, dotată cu maşini de închis „Pobeda” sub vid, din URSS, precum şi două batoze de mazăre cu o capacitate de 4 vagoane mazăre teci în 24 ore.
În anul 1952, fabrica a avut următoarele secţii: secţia de uscătorie, cu 6 aparate de uscat şi 17 maşini de curăţat şi tăiat legume şi fructe; secţia de concentrare „Manzini”, pentru produsele pastă de tomate, must concentrate şi marmeladă; secţia de conserve legume în apă şi bulion, cu 6 autoclave, 6 cazane duplicate; secţia de muştar, cu 3 baterii de muştar, având capacitatea de 1,2 tone în 24 ore, secţia de conserve carne, cu o capacitate de 50-80 tone pe an.
Pe lângă aceste secţii, mai erau două centre de murare şi 3 centre de pulpare. În anul naţionalizării, adică 1948, unitatea a realizat 215 tone legume murate cu o valoare a producţiei-marfă de 322 mii lei.
Continuându-se cu dotarea tehnică, în anul 1961 unitatea a primit o instalaţie automată din import pentru pasta de tomate, cu o capacitate de 1.000 kg/oră; de asemenea, 3 maşini „Kevzd”, 1 maşină de închis „Omnia”, 1 maşină de dozat vâscoase, 1 maşină de spălat borcane, 1 maşină de scos sâmburii la fructe.
În anul 1962, fabrica a fost dotată cu o staţie de batoză pentru mazăre în câmp din import Anglia, tip „Materplatt”.
În anul 1963 s-a primit o nouă instalaţie de pastă de tomate din RPU, cu o capacitate de 1.000 kg/oră. De asemenea, s-a primit o instalaţie completă pentru gaz metan şi alte utilaje independente.
În perioada 1965-1970 s-a continuat cu modernizarea, în sensul că s-a trecut pe paletizare şi respectiv containerizare, înlocuind mormanele de lăzi din lemn care au generat mari cheltuieli unităţii. Tot în această perioadă s-au făcut dotări cu autoclave cu maşini de etichetat, utilaje independente. Valoarea producţiei-marfă era de 87.840 mii lei.
În anii 1977 şi 1978, prin investiţiile de peste 23 milioane, respectiv 19,6 milioane lei, deci, în total, de peste 52 milioane, fabrica intră în adevăratul proces de dezvoltare şi modernizare, mărind capacitatea de producţie an de an, astfel că realizările anului 1982 s-au dublat aproape faţă de 1975.
În perioada 1981-1985, investiţiile însumează peste 50 milioane, volum realizat în sectorul agricol şi industrial, ceea ce a condus la creşterea volumului de producţie în sectorul agricol de la 11.800 tone legume în 1976 la 27.505 tone în 1985, adică 245,1%, iar la producţia industrial de la 9.100 tone conserve în 1976 la aproape 20.000 tone conserve în 1985, adică 219,8%.
Analizând producţia obţinută pe anii 1976-1985, se desprinde faptul că nu s-a reuşit în nici un an realizarea unei cantităţi mai mari de 14.000 tone conserve pe an, atât din cauza calamităţilor naturale care au distrus o bună parte din producţia de materie primă, dar şi din cauză că în judeţul Arad nu se cultivau soiuri timpurii de legume.
sursa: Vasile Motocea – Sînicolaul Mic, aşezarea cu cinci cimitire, Editura Mirador
