Ziarul electronic al arădenilor

Ministrul Sănătății: „S-a decis să amânăm noua tranşă de măsuri de relaxare“

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că măsurile de relaxare ce ar fi urmat să intre în vigoare de la 1 iulie vor fi amânate.

Ministrul a precizat că decizia s-a luat ca urmare a creşterii numărului de cazuri din ultima perioadă.

„Recomandările specialiştilor din grupul tehnic sunt de a amâna noile măsuri de relaxare. Urmărim numărul de cazuri şi pentru săptămâna viitoare. S-a decis la nivelul grupului tehnic să amânăm cea de-a patra tranşă de măsuri de relaxare. În perioada următoare, ne putem gândi la măsuri de relaxare dacă numărul de cazuri o să scadă. Rămâne ca fiecare dintre noi să ştim să gestionăm fiecare moment de relaxare. A fost şi rămâne un gest de maturitate. Suntem într-un moment în care gestionăm viitorul acestei pandemii. Situaţia nu este doar la noi, e şi în alte ţări, dar la noi parcă e mai acut. Ne gândim ca, punctual, să impunem unele restricţii unde există focare”, a declarat Nelu Tătaru, la Digi24.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, a mai spus că nu se poate vorbi încă despre un val doi din moment ce nu l-am depăşit deocamdată pe primul.

Tătaru este de părere că un posibil eventual val doi al epidemiei ar putea să apară în lunile de iarnă.

„Ca să avem valul 2 trebuie să terminăm primul val. Încă este primul val, dar putem transforma acest val într-un val cu două cocoaşe. Orice pandemie merge pe un an sau doi ca persistenţă a virusului în comunitate. Putem previziona un eventual val 2 în sezonul rece”, a declarat Nelu Tătaru, la Digi24.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.