Partea I-a: decorul.
Despre ce a fost vorba vinerea trecută, la Paris?
Sau, mai bine zis, despre ce ar fi trebuit să fie vorba, vinerea ce tocmai a trecut, la Paris?
Răspunsul este simplu: în 26 iulie 2024, la Paris, a fost programată ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. Care s-a și desfășurat conform tuturor desfășurătoarelor publicate cu multă vreme înainte de niște organizatori cărora, sub acest aspect, nimeni nu le poate reproșa nimic.
Dar s-o luăm pe îndelete.
Decorul: Parisul.
Nimeni nu va putea pune la îndoială că locul unde s-a desfășurat această întâmplare a fost, cu adevărat, Parisul și, încă, în versiunea lui specială: fastuoasă, inundată într-un adevărat ocean de lumină și opulență zgomotoasă.
Doar nu în zadar i se spune „orașul lumină”, îmi vor spune unii!?
E o cu totul altă chestiune că supranumele i-a fost dat dintr-o sumedenie de alte considerente, pentru a-l deosebi, pe bună dreptate, de multe alte așezări omenești ce dispuneau, în epocă, de sisteme de iluminat – unele mult mai performante – dar asta, în context, nu este neapărat o catastrofă. În mod cert, Parisul a fost – și, uneori, mai este și acum, un oraș al luminilor ce trimit la inteligență, creativitate, chiar geniu uman.
Ei da, n-a fost deloc greu să descoperi, în abundentul material video cu care televiziunile de pretutindeni ne-au inundat locuințele, frumusețea unui oraș ridicat și desăvârșit de arhitecți de geniu. Parisul are ce să ofere tuturor amatorilor de estetică rafinată, îndrăzneață și vizionară.
Să fim de acord că succesul ceremoniei de deschidere a J.O. n-avea să depindă nici măcar o clipă de acest element – decorul. El era dat, iar cei care s-au ocupat de ceremonia în sine trebuiau doar să fie atenți să nu dea cu piciorul în ceea ce aș numi șansa de a avea „la cheie” o asemenea scenă pe care să-și poată valorifica ideile, de a pune toate piesele laolaltă pentru a oferi lumii un spectacol de gală.
Fără îndoială, vinerea trecută, la Paris a avut loc sub semnul tradiționalei ceremonii de deschidere un spectacol în toată puterea cuvântului. Cu asta putem fi de acord toți cei care am urmărit, chiar și pe sărite, transmisiunea televizată.
Că a fost un spectacol grandios sau nu, e o chestiune mai întâi de apreciere cantitativă, iar din acest punct de vedere, numai cârcotașii cei mai sastisiți ar putea să susțină altceva decât că, da, ceea ce s-a derulat de-a lungul câtorva ore bune la Paris a arătat, în cea mai mare parte, grandios: desfășurări impresionante de forțe umane de toate felurile (și ocupațiile), mijloace tehnice, aparatură, logistică și lumini.
Am putea spune, fără ezitare, că am fost de-a dreptul copleșiți de revărsarea năvalnică de imagini scoțând în evidență cum nu se poate mai grăitor tot ce are Parisul mai impunător, mai atrăgător.
Spectacol am avut, grandoare – cantitativ – am avut, ce ar mai fi de zis mai înainte de a ne apuca să aplaudăm și să ridicăm osanale, așa cum au făcut-o, deja, atâția!?
Într-adevăr, dacă ar fi să privim lucrurile doar sub acest aspect, nimic nu ar putea să justifice nici cea mai mică observație critică. Totul a fost ca la carte!
Ei da, doar că lucrurile nu s-au oprit aici.
Vinerea ce a trecut nu a fost doar despre cât e de frumos Parisul și cât de mare este magnetul cu care reușește să atragă, an de an, milioane de turiști veniți din toate colțurile lumii.
Pentru că, după cum se știe, întâmplările de vineri seara au declanșat o adevărată avalanșă de opinii care mai de care mai savante ori pur și simplu pătimașe, critici, proteste, declarații de presă și iar proteste. Au fost, din nefericire, și câteva accente isterice cu care atmosfera din jurul acestui eveniment a fost inflamată, după părerea mea în mod inutil și, pe alocuri, contraproductiv pentru climatul în care ar trebui să ne desăvârșim existența cotidiană în acest atât de agitat debut de secol XXI.
Dar despre ce ar mai fi de spus, în următoarea parte a acestor însemnări. Sper să merite așteptarea.
Silviu RAȚIU
