Ziarul electronic al arădenilor

Marcaje speciale în staţiile de tramvai din Arad, pentru păstrarea distanţării fizice între călători

Administraţia locală din Arad a început să aplice marcaje cu vopsea în formă de paşi în toate staţiile de tramvai, pentru a-i determina pe călători să păstreze o distanţă de cel puţin 1,5 metri între ei, în contextul pericolului de răspândire a noului coronavirus.

„Paşii dinamici“, cum au fost denumiţi de Primăria Arad, sunt marcaţi cu vopsea albă în 60 de staţii de tramvai din oraş, fiecare stabilind locul în care poate sta un călător care aşteaptă tramvaiul.

„Am recurs la aplicarea semnelor pentru a ajuta oamenii să respecte distanţarea socială. Mizăm pe buna credinţă a arădenilor în respectarea lor“, a declarat, joi, primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.

Edilul a precizat că lucrările sunt executate de angajaţii Companiei de Transport Public Arad, aflată sub autoritate locală, în conformitate cu ordinul 829 din 15 mai 2020, şi vor fi finalizate până sâmbătă.

Conform Ordinului, pe perioada stării de alertă, operatorii economici care administrează infrastructură de transport au obligaţia de a lua măsuri de asigurare a distanţei de protecţie între persoane de cel puţin 1,5 metri în zonele cu risc de aglomerare, cum sunt şi staţiile de tramvai.

sursa: Agerpres

foto: Facebook/Călin Bibarț

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.