Primăria Arad a anulat licitaţia prin care urma să fie vândută, în 28 ianuarie, casa lui Ştefan Cicio Pop, unul dintre corifeii Marii Uniri de la 1918, după ce proprietarii şi-au achitat integral datoriile către bugetul local.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Ralu Cotrău, a declarat, joi, pentru Agerpres, că „licitaţia nu mai are obiect“, pentru că proprietarii casei, care locuiesc în Italia, au achitat datoriile acumulate pe mai mulţi ani din impozite şi taxe locale.
Primăria Arad publicase, în luna decembrie, un anunţ privind organizarea licitaţiei de către Direcţia Venituri – Serviciul Urmărire Venituri, precizând că imobilul „a fost indisponibilizat prin procesele verbale de sechestru nr. 89385/25.03.2019, nr. 582969/26.08.2021 şi nr. 742047/15.11.2021“.
Ulterior, administraţia locală a anunţat că are intenţia de a cumpăra fosta casă a lui Ştefan Cicio Pop, care este monument istoric.
„Primăria Arad îşi va exprima dreptul de preemţiune pentru achiziţionarea imobilului de pe strada Ştefan Cicio Pop nr. 3. Până la data licitaţiei se vor verifica toate documentele imobilului, deoarece pe lângă datoriile pe care actualii proprietari le înregistrează la bugetul local, sunt restanţe şi faţă de alte entităţi. Vrem să avem o situaţie clară, astfel încât imobilul să poată trece în patrimoniul municipalităţii arădene cu o situaţie juridică clară“, spunea primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, în 30 decembrie 2021.
Imobilul, situat în zona ultra-centrală a municipiului Arad, pe strada care poartă chiar numele lui Ştefan Cicio Pop, are un teren de 544 metri pătraţi şi o casă de 438,38 metri pătraţi, iar preţul la care se anunţase că va porni licitaţia a fost de 1.080.000 lei fără TVA.
Casa care a aparţinut lui Ştefan Cicio Pop a servit, în toamna anului 1918, şi drept sediu al Consiliului Naţional Român Central.
Primăria Arad vrea să cumpere fosta casă a lui Ştefan Cicio Pop, scoasă la licitație