Ziarul electronic al arădenilor

Julia – Sau de ce nu mai știu oamenii să zîmbească

Julia este o fetiță de opt ani, curioasă și plină de vitalitate. A venit în vara aceasta, pentru prima dată, în România.

A auzit ea lucruri interesante despre locul acesta dar, până la urmă, ea a vrut să afle cât mai multe despre orașul unde s-a născut și a copilărit tatăl ei. Nu a venit singură. Frățiorul ei, Ian, și-a adus cu el și jucăria preferată: un cățeluș din catifea, purtând la gât o funtă roșie imensă.

De cum au ajuns – și după ce au reușit, neașteptat de repede, să se adapteze la fusul orar -, au insistat să iasă la plimbare. Aveau multe de văzut. O întreagă listă, întocmită, pesemne, în serile de dinaintea plecării, când au insistat pe lângă tatăl lor să le mai spună – a câta oară? – povestea copilăriei lui.

Au vrut să vadă cartierul Vlaicu, Lacul din Pădurice, Liceul „Moise Nicoară“, stadionul Gloria – acolo unde tata a concurat pentru prima oară într-un concurs de alergări – bazinul din Pădurice și, desigur, malul Mureșului.

Dar, astea au fost doar cele care săreau în ochi! Lista era mult mai cuprinzătoare. Cât pentru o vacanță care să țină cel puțin vreo șase luni.

Și care, culmea, se putea încheia după nici două zile.

Paradoxale reacțiile copiilor, am putea spune și, la modul general, nici nu am fi departe de adevăr.

Da, ei văd lucrurile într-un mod cum noi, hârșiți deja în toate cele mârșăviile și murdăriile vieții, nu mai putem să le vedem, chiar de am vrea. Ochiul lor este, încă, limpede, judecata lor – curată, chiar că ți se poate părea că doare, atâta e de sinceră!

Într-una din primele plimbări prin Arad, Julia – de unde s-a avântat cu entuziasm în explorare – a ajuns să pășească tot mai tăcută, alături de tatăl ei, mai bine de două ore. Lucru absolut suprinzător pentru ea, o fetiță animată de un verb foarte activ și scrutător: „De ce e aia așa cum e? De ce nu se mișcă aia, deși ar trebui să o facă? De ce, de ce, de ce?”.

Ochii ei mari – imaginea unei curiozități fără rezerve – mărturiseau însă altceva. Julia era mai mult decât prezentă în tot ceea ce se întâmpla în jurul ei. Nu-i scăpa nimic și, cu toate acestea…

Clădiri, parcuri, aglomerația din intersecții, tramvaiele – vechi și noi, scârțâindu-și roțile de-a lungul străzilor – taximetre de toate culorile, ambulanțe sfâșiind liniștea, oricum precară, a orașului și oameni, foarte mulți oameni, risipindu-și energia în pași desenați – cu sau fără noimă – în sus și-n jos, pe străzi, în piețe, pe alei sau în parcuri – orașul e, până la urmă, o sumă aleatorie a pașilor pe care-i răspândim, cu sau fără folos, de-a lungul unei zile, de-a lungul unei existențe. Fie ea chiar și de o singură zi. Sau, uite, lungă cât o scurtă vacanță de vară.

„Daddy, why are all these people frightened? Why not smile, none of them?” – De ce sunt, tata, oameni aceștia încruntați? De ce nu zâmbește nici unul din ei? I-am supărat cu ceva? Am făcut ceva ce nu trebuia să facem, eu și Ian? Poate ar fi bine să plecăm, poate că i-am supărat cu ceva și eu nu știu cu ce…”.

Timp de cîteva ore bune, Julia și fratele ei, Ian, s-au plimbat prin Aradul copilăriei tatălui lor, cu bucuria că vor descoperi – pentru ei, cei care vor fi devenind peste ani –  locurile unde el a învățat tot ceea ce îl reprezintă acum ca om împlinit. Inclusiv bucuria de a împărtăși copiilor săi taina unui zâmbet simplu, venit din inimă.

Asta a învățat Julia de la tatăl ei.

Că în Aradul în care a copilărit el, oamenii erau deschiși, erau frumoși, erau adevărați. Și că știau să zâmbească, deși, pe vremea aceea, chiar așa, nu prea aveau motive, cu adevărat!

„Tata, de ce nu zâmbesc oamenii în orașul unde ai copilărit și despre care ne-ai vorbit atât de mult și de frumos?”.

Poate că nu (mai) au motive?

Sau, poate, pentru că, pur și simplu nu le mai pasă? Că nu-i interesează ce înseamnă un zâmbet.

Pentru inima unui copil, dar și pentru inima lor?!

Silviu Rațiu

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.