Ziarul electronic al arădenilor

Invitație la meditație, în fața oglinzii

„Să știi că vremurile din urmă vor fi vremuri grele” – își avertiza Apostolul Pavel tânărul ucenic Timotei. (2 Timotei 3:1)

O să-mi ziceți că nu avem de unde ști dacă sunt, sau nu, vremurile din urmă. Dimpotrivă, mi-ar spune mulți și mi-ar aduce o sumedenie de dovezi, iar eu nici nu m-aș pune să-i contrazic.

Pentru că, simplu, nu am nici puterea și nici dorința de a citi în viitor. La ce mi-ar folosi?

Nici apostolul nu a fost vreun soi de ghicitor în stele, o știm din Scripturi, dar și din celelalte surse care i-au conturat viața: o minunată aventură de vestire a Veștii celei Bune, cu finalul apoteotic pe care și l-ar dori orice creștin autentic.

Ce a vrut el să spună este cutremurător de simplu, tocmai prin claritatea argumentelor pe care le enumeră în versetele de la 2 la 8 din capitolul 3 al Celei de a Doua Epistole către Timotei.

Și ce spune Pavel despre cauzele acestor „vremuri grele”? La ce ar trebui să ne gândim atunci când ni se zugrăvesc tot felul de tablouri apocaliptice? Nu de alta, dar circulă în media și, mai cu seamă, în „social-media”, tot felul de scenarii, de la invazii distrugătoare ale unor extratereștri și până la, nu-i așa, epidemii planetare, cum ar fi, spre o pildă, cea care ne răvășește, la timpul prezent, viața de zi cu zi, dar și viitorul pe termen scurt și care ar vesti, nu-i așa. sfârșitul.

Acestea să fie, toate la un loc ori fiecare în parte, generatoare ale catastrofelor ce vor pune în pericol – mai devreme sau mai târziu – însăși existența rasei umane?

Surpriză! Dacă ne luăm osteneală să găsim textul la care am făcut referire, vom vedea că Apostolul Pavel identifică o cu totul altă cauză a vremurilor grele. O cauză la care cei mai mulți dintre noi nici nu s-ar gândi, pentru simplul motiv că am ajuns să ne fim atât de suficienți cât să ne asemuim tot mai mult, sărmane creaturi, cu Însuși Creatorul! Ba, să vrem chiar să-i luăm locul!

Pentru că – zice apostolul – în acele vremuri, oamenii vor fi, auziți, „iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nerecunoscători, lipsiși de evlavie, fără dragoste, neînduplecați, clevetitori, neînfrînați, neîmblînziți, urând binele, vânzători, obraznici, îngâmfați, ahtiați după plăceri lumești, mimând evlavia căreia, implicit, îi tăgăduiesc puterea. Rădăcina relelor și necazurilor care vor da năvală peste lume, iată, suntem noi – înșine, biete creaturi din țărână, cărora Dumnezeu ne-a dat suflare de viață, ca să putem să ne împlinim destinul.

Ca să putem lua Pământul în stăpânire și ca să-l „gospodărim” pentru mulțumirea și folosul nostru, ca să creștem și să ne înmulțim scăldați în dragostea Lui.

O să mi se poată spune că omul a devenit asemenea potretului descris în mesajul apostolului încă de pe vremea căderii în păcat iar eu am să spun că, într-adevăr, încă de atunci omul a îmbrăcat veșmintele care l-au despărțit, iremediabil, de Eden.

Numai că, ne sugerează mesajul paulian, pe măsură ce lumea se va fi apropiind de „vremurile din urmă”, toate aceste detalii ce definesc personalitatea umană vor ajunge să debordeze, să se reverse cu zgomot huruitor, înecând și puținele trăsături care ar mai putea aduce aminte de cel creat ca să desăvârșească actul Creației. Toate se vor fi exacerbând într-atât încât nu va fi de mirare ca, în zilele acelea, lumea va fi mai mult scena unor suferințe, necazuri, dureri de dimensiuni planetare și că puținele raze de speranță abia ce vor răzbi printre norii groși de furtună.

Într-un fel, ca acum, cu pandemia aceasta.

Iar dacă tot de pandemia, ni s-a ordonat – vrem, nu vrem – să facem bine să stăm mai mult în casă.

Chiar că nu ne place, avem parte de un timp pe care să-l dedicăm meditației. Iar dacă mai avem prin casă și o oglindă – măcar una – vom avea prilejul să ne privim în ea și să-ncercăm să deslușim, pe-ndelete, ce vedem. Cum ne reflectă lumina – atâta cât mai e ea – în ochii noștri, larg deschiși?

Pe scurt, cum ne vedem în zilele acestea, când, uite, pare ca Dumnezeu are să ne spună niște lucruri de mare însemnătate?!

Câți ne vom fi regăsind în scrierea apostolului și de câte ori? Cât de adânci sunt ridurile pe care păcatul exersat cu perseverență diabolică le va fi adâncit pe fața noastră, cât de dureroase sunt cicatricile rămase după câte o nouă bătălie pierdută cu răul din noi?

Aud voci lamentându-se și certându-l cumva pe Dumnezeu că prea ne-a lovit cu pandemia asta, că prea n-am fi meritat, de cât suntem de credincioși și de cât bine facem noi, în fiecare zi. Ca de atâtea ori până acum, sunt mulți cei care ridică ochii spre cer și-i cer socoteală lui Dumnezeu.

Sunt, sau nu, vremurile din urmă, nu-i, la urma-urmei, treaba noastră. Cuvântul Domnului ne liniștește și în privința aceasta, atunci când, prin vocea aceluiaș Apostol Pavel, ne spune, în Întâia Epistola către Tesaloniceni, „Cât despre vremuri şi soroace, n-aveţi trebuinţă să vi se scrie…” (cap.5:1). Atâta vreme cât recunoaștem că Dumnezeu – singur – este în controlul tuturor lucrurilor, nu ne este de nici un folos să pierdem chiar și o secundă, încercând să găsim răspuns la întrebări ce, oricum, depășesc puterea noastră de pricepere și de decizie. Ca să nu spun că nici nu știu la ce ne-a folosi, dar asta e o altă discuție.

Pe de altă parte, cred că nu greșim dacă admitem că sunt vremuri grele. Pentru toți oamenii și pe tot Pământul! Aceasta este o certitudine din fața căreia nu va putea fugi nimeni. Doar dacă vrea să se amăgească zicând că averea lui, știința lui, priceperea lui deosebită sau, uite, șmecheria, „pilele” lui ar putea să-l ocrotească. Nu, nimeni – dacă e sincer cu el însuși – nu va putea susține, din inimă, că nu simte cât de rele, de potrivnice, de apăsătoare, sunt vremurile.

Bine, dar ce-i de făcut?

Spre o pildă, hai să-ncercăm să mai rămânem câteva minute în fața oglinzii, să ne privim cu ochii larg deschiși ca să ne vedem cum suntem cu adevărat.

Apoi, să-ncercăm să stăm de vorbă cu Domnul.

Iar ca să-ncepem bine, ce-ar fi să zicem, chiar și în șoaptă,atât: „Iartă-mă Doamne!”

Sunt sigur că El ne va auzi și că este pregătit să ne ia povara de pe umăr.

Silviu Rațiu

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.