Ziarul electronic al arădenilor

Ferme amendate, după ce au fost găsite mai multe animale moarte pe câmp

Garda Naţională de Mediu a dat amenzi de 70.000 de lei unor ferme din judeţul Arad care au folosit substanţe pentru combaterea rozătoarelor, iar pe terenurile lor au fost găsite moarte exemplare de căprior, iepure de câmp şi fazan.

Potrivit  unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Garda Naţională de Mediu, în urma sesizării reprezentanţilor Fondului de Vânătoare 8 Pereg din judeţul Arad, privind identificarea unor exemplare moarte din speciile căprior, iepure de câmp şi fazan, în zona localităţilor Pecica, Semlac şi Nădlac, comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu Arad, împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei Arad, DSVSA Arad şi ai fondului de vânătoare, s-au deplasat în teren pentru a verifica aspectele sesizate.

„În urma verificărilor efectuate pe terenurile agricole, au fost identificate mai multe cadavre de animale din specia căprior, iepure de câmp şi fazan, care au fost ridicate de către DSVSA Arad pentru efectuarea de analize, în vederea stabilirii cauzei exacte a morţii. De asemenea, s-a constatat prezenţa unor produse chimice de culoare albastră (folosite pentru combaterea rozătoarelor), aplicate direct pe sol”, se arată în comunicat.

În urma cercetărilor, au fost identificate fermele care administrează terenurile pe care au fost găsite produsele chimice.

„S-a stabilit că aceşti operatori economici au procedat la combaterea rozătoarelor prin utilizarea produsului rodenticid cu denumirea comercială de Prokum Pelet, fără respectarea indicaţiilor înscrise pe eticheta şi în fişa de securitate a produsului. Mai exact, aplicarea acestor substanţe s-a realizat prin împrăştierea pe suprafaţa solului şi nu prin introducerea în galerii sau în staţiile de intoxicare (cutii utilizate în spaţii închise)”, mai arată sursa citată.

În urma verificărilor, fermele identificate au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 70.000 de lei şi au fost stabilite măsuri privind interzicerea utilizării acestor substanţe.

Întrucât, până în prezent, nu a fost identificată cauza exactă a morţii animalelor sălbatice, urmează ca, după ce acesta va fi stabilită, potrivit rezultatelor analizelor, reprezentanţii IPJ Arad să ia măsurile legale care se impun împotriva eventualilor vinovaţi.

CITITI SI: Anchetă. Căprioare şi alte animale sălbatice, găsite moarte

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.