O persoană a fost găsită carbonizată iar alta a suferit arsuri în urma unui incendiu produs, vineri dimineaţa, la o casă din localitatea Mărăuş.
„La sosirea echipajelor operative incendiul se manifesta la nivelul unei camere a casei cu degajări mari de fum. În urma recunoaşterii efectuate de către pompieri, în interiorul locuinţei a fost identificată o victimă carbonizată, existând posibilitatea ca aceasta să fie proprietara casei, o femeie în vârsta de aproximativ 72 de ani.
De asemenea, echipajul medical SMURD a acordat îngrijiri medicale unui bărbat în vârsta de 52 de ani, care a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare şi a feţei, fiind însă conştient şi cooperant. Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri şi investigaţii medicale suplimentare”, a informat ISU Arad.
La faţa locului au fost alocate forţe şi mijloace din cadrul Detaşamentului de Pompieri Ineu cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. De asemenea, la locul evenimentului au acţionat şi pompierii voluntari ai SVSU Craiva.
Incendiul a fost localizat, pompierii acţionând pentru stingere şi îndepărtarea efectelor negative.
