– Mă tulbură versetul acesta. „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du‑te și mustră‑l”. Mi se pare o cerință aproape imposibilă. Cum să merg eu, cel rănit, spre cel care a rănit?
– Poate pentru că nu ești chemat să mergi cu puterea ta. Textul nu cere eroism, nici perfecțiune. Cere doar un pas. Un pas care nu vine din vindecare, ci din dorința de pace.
– Dar eu nu sunt vindecat. Rana e încă vie. Dacă mă duc așa, nu fac decât să mut conflictul în curtea lui.
– A merge nu înseamnă a merge vindecat. Vindecarea vine adesea după întâlnire, nu înainte. Ceea ce ți se cere înainte de drum nu este liniștea deplină, ci doar atât: să nu mergi cu intenția de a răni. Să nu mergi ca să condamni.
– Și totuși… dacă nu pot ierta complet? Dacă nu simt iertarea?
– Iertarea deplină nu este premisă. Este rodul. Înainte de a merge, ai nevoie doar de semn, cât de mic, al iertării: renunțarea la dorința de răzbunare. Nu la durere, nu la memorie, nu la adevăr. Doar la răzbunare – nu uita, răzbunarea nu e a ta!
– Dar durerea rămâne. Și mă tem că, dacă vorbesc, se rupe totul. Iar dacă nu vorbesc, mă rup eu.
— Asta este tensiunea oricărei împăcări. Dar să știi că tăcerea nu vindecă. Tăcerea doar îngroapă rana, o maschează perfid, iar rănile îngropate nu dispar; se întorc. Adevărul spus cu blândețe nu distruge. El poate să doară, dar nu distruge. Dimpotrivă, vindecă!
– Și dacă nu pot merge singur? Dacă nu am puterea?
— Atunci nu mergi singur. Matei 18 nu cere să intri singur în foc. Există martori, există sprijin, există comunitate. Textul nu cere izolare, ci discernământ.
– Încep să înțeleg… Nu trebuie să fiu vindecat ca să merg. Trebuie doar să nu merg ca să lovesc. Mai mult, să-mi doresc să refac relația cu semenul meu.
– Exact. Vindecarea nu este condiția drumului, ci consecința lui. Nu mergi pentru că ești puternic. Mergi pentru că vrei pace. Și pacea nu vine niciodată de la sine – trebuie căutată.
– Atunci… voi merge. Dar nu cu pretenția de a închide neapărat rana, ci cu speranța de a deschide un drum.
– Și asta este tot ce ți se cere. Restul nu mai este în mâinile tale. Și încă ceva: să știi că nu mergi niciodată singur! El e mereu cu tine!
Silviu RAȚIU
