Ziarul electronic al arădenilor

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 29 iunie – 12 iulie 2020.

În Banat, în prima săptămână, media temperaturilor maxime va avea variaţii între 28 şi 34 de grade, iar cele mai ridicate valori se vor înregistra în jurul datei de 2 iulie.

Cele mai mici minime termice se vor atinge în prima dimineaţă din luna iulie, când media lor se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar cele mai mari, în 3 iulie, între 18 şi 20 de grade.

În cea de a doua săptămână media temperaturilor va fi puţin mai scăzută, cea a maximelor se va încadra între 26 şi 30 de grade, iar a minimelor între 14 şi 17 grade.

Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi mai ridicată la începutul intervalului şi după data de 1 iulie.

În Crişana, în prima zi de prognoză vremea va fi călduroasă, cu o medie a temperaturilor maxime de 32 de grade, în cea de a doua se va răci cu aproximativ 5 grade, pentru ca în următoarele două să se revină la medii de peste 30 de grade.

Zilele care vor urma vor avea medii ale maximelor termice, în general, între 26 şi 28 de grade. Media temperaturilor minime va avea variaţii mai mari tot în prima săptămână, când se va situa între 14 grade în data de 1 iulie şi 19 grade în 3 iulie. În cea de a doua săptămână media minimelor va oscila în general între 14 şi 16.

Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi ridicată în prima zi şi după data de 1 iulie.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.