Ziarul electronic al arădenilor

CJ Arad a deschis un jurnal multimedia on-line pentru un drum județean în lucru

Lucrările de modernizare a celui mai circulat drum judeţean din Arad, tronsonul Arad-Şiria-Pâncota, pot fi monitorizate online de către şoferi, începând de luni, când Consiliul Judeţean (CJ) Arad a lansat o pagină specială cu un jurnal multimedia.

„Suntem primul consiliu judeţean din România care realizează un jurnal multimedia online al modernizării unui drum judeţean. Este vorba despre pagina ‘Jurnal Multimedia Arad-Şiria-Pîncota’, accesibilă pe Facebook, care îşi propune să urmărească îndeaproape, pe cât posibil zi de zi, evoluţia lucrărilor pe acest drum“, a anunţat CJ Arad, printr-un comunicat de presă.

Preşedintele CJ Arad, Iustin Cionca, afirmă, în acelaşi comunicat, că „din cauza birocraţiei, a durat aproape patru ani, adică peste 1300 de zile, din ziua depunerii proiectului de finanţare“ până când au început lucrările.

„Tocmai de aceea, am cerut aparatului de specialitate din Consiliul Judeţean să informeze, pe cât posibil zilnic, despre evoluţia lucrărilor. Din câte ştiu, este un demers unic în România, prin care noi vrem să demonstrăm că muncim şi pe acest şantier, că urmărim constructorul şi că suntem foarte transparenţi“, mai arată Cionca.

În urmă cu trei săptămâni, autorităţile judeţene au semnat contractul cu firma care a câştigat licitaţia pentru reabilitarea DJ 709 pe sectorul Arad-Şiria-Pâncota, respectiv o lungime de 30 kilometri din drumul care duce până în staţiunea Moneasa.

Investiţia totală este de 72 de milioane de lei, iar lucrările trebuie finalizate în cel mult 36 de luni.

DJ 709 este cel mai circulat drum judeţean din Arad, dar şi cel mai afectat de degradări, aici existând numeroase restricţii de viteză aplicare de autorităţi de-a lungul timpului. Demersurile pentru modernizare au început în urmă cu 10 ani, însă contractul a fost reziliat înainte de începerea lucrărilor.

La ultima licitaţie organizată pentru acest drum au existat contestaţii, care s-au judecat în instanţă, ceea ce a condus la întârzierea semnării contractului.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.