Un tânăr care nu a respectat măsura izolării la domiciliu a fost depistat în trafic de polițiștii arădeni.
Astfel, polițiștii de la Secția 1 din cartierul Aurel Vlaicu au depistat, duminică, în trafic, un tânăr în vârstă de 22 ani, care nu a respectat măsura izolării la domiciliu. „Conform Legii 55/2020, acesta a fost sancționat contravențional cu avertisment, conform Art. 65, lit. I din Legea 55/2020 rap la art.1, pct.2 din Anexa nr.2 la HG nr.476/2020. Tânărul a fost transportat într-un centru de carantină, unde va rămâne timp de 14 pe zile, pe cheltuiala sa“, a informat Prefectura Județului Arad. Potrivit sursei citate, polițiștii arădeni, alături de jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali acționează integrat în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. Pe parcursul zilei de duminică, polițiștii au verificat modul de respectare a măsurilor și interdicțiilor impuse în această perioadă în cazul a 745 persoane și 40 societăți comerciale sau persoane fizice autorizate.
Conducere sub influența alcoolului
Polițiștii de la Serviciul Rutier au depistat, în noaptea de 27/28 iunie, un arădean de 24 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 792/C, pe raza orașului Curtici, având o alcoolemie de 0,87 mg./l. alcool pur în aerul expirat. De asemenea, cu o alcoolemie de 0,84 mg./l. alcool pur în aerul expirat a fost depistat, de polițiștii din Vladimirescu, un arădean de 50 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza aceleași localități. Au mai fost depistați în timp ce conduceau sub influența alcoolului: pe D.J. 792/F, un bărbat de 54 de ani, din Hălmăgel, cu o alcoolemie de 0,77 mg./l. alcool pur în aerul expirat; pe D.J. 792/A, un arădean de 38 de ani, cu o alcoolemie de 0,57 mg./l. alcool pur în aerul expirat și pe D.J. 708, un bărbat de 39 de ani, din Gurahonț, cu o alcoolemie de 0,41 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, în toate cazurile s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, pe numele conducătorulor auto fiind întocmite dosare penale.
Cetăţeni străini cu documente falsificate
Poliţiştii de frontieră de la PTF Nădlac II – Csanadpalota au depistat doi cetățeni străini care au încercat să iasă ilegal din România, folosindu-se de permise de ședere falsificate. Unul dintre ei, un bărbat din Guineea, în vârstă de 25 de ani, era pasager într-un autocar, înmatriculat în România, cu destinaţia Belgia. Bărbatul s-a legitimat cu un permis de ședere eliberat de autoritățile belgiene. Tot ca pasager într-un autocar, înmatriculat în România, cu destinaţia Austria, a fost depistat un cetăţean egiptean, în vârstă de 31 de ani, care s-a legitimat cu un permis de ședere eliberat de autoritățile italiene. În ambele cazuri, cu ocazia verificărilor specifice s-a constatat că permisele de şedere prezentate la control de cei doi cetăţeni străini nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, fiind false, fapt pentru care cei doi bărbaţi au fost conduşi la sediul instituției, pentru cercetări.
Controale la terase, baruri, cluburi
Timp de trei zile, la nivel naţional, Poliţia Română a acţionat pentru verificarea respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, la terase, baruri, plaje, cluburi în aer liber. Verificările au vizat în special transportul în comun şi activităţile de divertisment. În urma controlului efectuat la o terasă din Arad s-a constatat un plus de 200 de lei în casa de marcat fiscală, suma care a fost ridicată în vederea confiscării, iar societatea comercială a fost sancţionată contravenţional cu 20.000 de lei, conform Legii nr. 12/1990. La activităţi au participat şi jandarmi, poliţişti locali, reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, reprezentanţi de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, ai Ministerului Sănătăţii şi ai Ministerul Muncii.