Ziarul electronic al arădenilor

Cum poate crește profitabilitatea firmei intermediul auditului energetic al clădirii

Dintotdeauna, oamenii de afaceri au căutat să-și crească profiturile, iar singurele două variante la care au putut apela au fost mereu aceleași. Pentru a avea profituri mai bune, o companie trebuie fie să mărească încasările, fie să reducă din costuri.

Auditul energetic al unei clădiri nu este doar o măsură impusă prin lege, ci și o metodă excelentă de mărire a profitabilității unei companii. Asta pentru că prin intermediul unui audit energetic, costurile implicate de consumul de resurse de energie electrică și termică pot fi cu mult reduse.

O analiză a modului în care clădirea în care activează o firmă poate ajunge să conserve mai bine aceste resurse dă naștere unor recomandări foarte utile oricărui afacerist.

Mai mult decât atât, aceste recomandări ajută și la protejarea mediului înconjurător și la mai buna gestionare a resurselor avute la dispoziție. Pentru a înțelege mai bine ce reprezintă un audit energetic, cum se efectuează, când se efectuează și cui îi folosește, te invităm să parcurgi acest material care îți va explica cu precizie toate detaliile despre proces.

Ce reprezintă auditul energetic al unei clădiri

În general, termenul de „audit” este unul care sperie antreprenorii. Aceștia asociază auditul cu un proces extrem de complex, anevoios și costisitor, însă auditul energetic al unei clădiri nu este deloc așa. Acesta reprezintă doar o verificare periodică a modului în care o firmă gestionează resursele de energie utilizate, în vederea atingerii obiectivelor sale economice.

Altfel spus, prin intermediul unui audit energetic, șefii unei firme pot afla cât curent electric și câtă energie termică sunt consumate atunci când compania lor își desfășoară activitatea.

Analiza acestui aspect este una de folos atât pentru companie, cât și pentru restul societății. Prin intermediul recomandărilor rezultate în urma auditului energetic, firmele pot lua măsuri prin care să ajusteze consumul de energie. Aceste măsuri vor conduce la diminuarea costurilor. De asemenea, un consum mai mic de energie va echivala și cu o mai bună conservare a resurselor naturale. Tocmai pentru a proteja mai bine resursele oferite de mediul înconjurător, în România a apărut în 2014 Legea 121 care obligă firmele să efectueze periodic un audit energetic al clădirilor.

Când se efectuează un audit energetic și cine îl poate face

Auditul energetic al unei clădiri trebuie făcut o dată la patru ani. Companiile au obligativitatea de a lua legătura cu o persoană fizică sau juridică autorizată pentru a efectua astfel de verificări. Aceștia vor solicita din partea afaceriștilor detalii referitoare la consumul de energie al firmelor din ultimii trei ani încheiați, precum și alte informații generale despre companii.

Obiectul de activitate sau poziționarea geografică sunt și ele detalii ce pot conta foarte mult. După ce experții auditori au toate datele, ei vizitează și locația companiei. Acolo fac diferite măsurători, adună informații  și pun la punct dosarul de audit energetic. Acesta cuprinde datele rezultate în urma analizelor efectuate, dar și un set foarte important de recomandări.

Recomandările sunt esențiale deoarece sunt făcute în așa fel încât să nu încurce în vreun fel activitatea economică a companiei. Odată implementate, ele vor spori eficiența modului în care sunt gestionate resursele și vor conduce la reducerea costurilor.

Începând cu anul 2014, efectuarea unui audit energetic o dată la patru ani este obligatorie pentru toate companiile din România care nu se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii. Altfel spus, lanțurile de farmacii, hotelurile, clădirile de birouri, supermarketurile sau transportatorii de mărfuri sunt supuși obligației de a efectua acest audit energetic.

Pentru a putea beneficia de cele mai bune servicii, dar și de consultanță permanentă, companiile trebuie să apeleze la auditori experimentați și extrem de bine pregătiți. Un exemplu de firmă de audit economic este Elsaco. Pe site-ul www.elsaco.com/elsaco pot fi găsite toate informațiile necesare și relevante cu privire la programarea și efectuarea unui audit energetic.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.