Ziarul electronic al arădenilor

Ce mai contează…

silviu ratiuCe mai contează viața unui om?

Pentru unii, un indice statistic.

Pentru alții – tot mai mulți – un motiv de scandal mediatic.

Sau, ca să vezi, câteva propoziții așternute, cu un scris lăbărțat, într-o notă explicativă. Într-o declarație luată de un procuror mult prea grăbit. Ori de un judecător binevoitor, dar înghesuit de mult prea multe dosare.

O problemă pentru a cărei deslușire, vai, nu se mai găsește timp, nu se mai găsesc resurse, nu se mai găsește rațiune, nu se mai găsește nici cel mai mic rost.

Un copil se naște sănătos, e plin de viață, dar după nici două zile, moare. Doctorii dau cu subsemnatul, polițiștii promit anchetă, părinții – stane de piatră – neconsolați.

„N-a fost să fie” – zic cei din spital. „Caz tipic de ghinion” – rânjesc tot felul de binevoitori.

Într-alt loc, o mamă merge să nască la spital. E plină de energie, plină de entuziasm, nu dă nici un semn de boală.

Și naște. Copilul e sănătos, viitorul sună bine. Dar, mama… moare. Așa, fără preaviz!

„Se mai întâmplă” – oftează, profesionist, cei din spital. „O să cercetăm” – zic șefii lor. Anchetatori, cum ar veni.

Polițiști, procurori, tot felul de alte autorități – cor antic de bocitoare într-un inexplicabil teatru al absurdului dându-ne coate acolo unde doare cel mai tare.

Cui folosește ancheta atunci când viața unui om se curmă, deși nici un semn nu arăta că trebuia să te fi așteptat la un așa deznodământ!?

Când el era în grija celor pe ecusonul cărora scrie, oriunde în lume, „viață”?!

(Un vecin de-al meu și-a pus în parbrizul mașinii un abțibild cu următorul slogan: „Nu-ți fie teamă, sunt paramedic!”. Nu știu de ce, dar cunoscându-l, mă simt încurajat să-l cred. Pe el. Dar pe atâția alții?)

O femeie se aruncă în gol după ce timp de 36 de ore numai că nu a cerșit să fie ajutată. Să-i spună cineva – pe înțelesul ei ! – că (și) viața ei contează! Că nu poți răscumpăra viața celui pe care-l plângi, curmând-o (și) pe a ta!

Sunt și situații din astea, domnilor: oameni disperați, oameni debusolați, oameni alunecând inexorabil înspre fundul unui tunel întunecos și rece.

Oameni cărora viața nu le mai sugerează nimic bun.

Dar, pentru Dumnezeu, sunt OAMENI! Semeni de-ai noștri. Altfel spus, femeia aceea era „aproapele”! Cel pe care ar trebui să-l iubim așa cum…

Într-una din epistolele adresate celor din Tesalonic, apostolul Pavel le spune, cu blândețea unui părinte iubitor: „să îmbărbătați pe cei deznădăjduiți, să sprijiniți pe cei slabi, să fiți răbdători cu toți”.

Dincolo de îndemnurile explicite, simți că în spatele cuvintelor, apostolul a strecurat un mesaj pe care-l poți desluși, doar dacă vei fi citit slova cărții cu inima.

Ca să poți îmbărbăta, mai întâi trebuie să știi că cel de lângă tine e deznădăjduit. Ca să te gândești să sprijini, trebuie să fi aflat că cel de lângă tine e slab, că are nevoie de ajutor.

Iar pentru toate astea, trebuie să-ți pese! Să deschizi ochii și să privești dincolo de preajma ta, iar dacă ai apucat să vezi, să nu-ți zici că „se mai întîmplă”, că-i „caz tipic de ghinion”. Să nu zici că tu nu te bagi, că nu-i treaba ta.

A cui treabă să fi fost drama băiețelului de 12 ani, găsit spînzurat în spatele casei, câteva săptămâni în urmă, aici, la câțiva pași de Arad?! La câțiva pași de noi!

Gândește-te că mâine s-ar putea să ți se întâmple ție. Să fi tu cel „cu ghinion”!

Să-ți dea târcoale ție deznădejdea, slăbiciunea parșivă, golul greu din suflet, gata să te strivească.

Să ajungi să stai tu pe marginea prăpastiei. O oră, două… 36 de ore!

Și să tânjești după cineva care să te îmbărbăteze. Să te sprijine. Să aibă răbdare cu lipsa ta de răbdare!

Să nu mai ai nici un cuvânt dar, pentru că viața ta contează, el să-ntindă mâna și să se ridice.

Să nu mai ai nici lacrimi dar, pentru că tu ești cel puțin la fel de important ca oricare din cei peste șapte miliarde de semeni ai lui, să vină cineva, măcar unul, care să-ți spună, calm, cu iubire, „nu te teme, sunt… paramedic.. sunt soluția problemei tale”.

Iar tu să simți că a venit lângă tine pentru că lui îi pasă cu adevărat de tine.

Până la urmă, ecuația e simplă: mai putem nădăjdui la ziua de mâine doar dacă – semn al iubirii de aproapele – ziua de azi înseamnă că (mai) contăm unii pentru alții.

Că, până la urmă, viața mea, viața ta – atâta și așa cum e! – contează.

Silviu Rațiu

Mai, 2015

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.