A fost, și astăzi, o zi binecuvântată. Soarele ne-a învăluit într-o lumină caldă, iar cerul de un albastru necuprins ne-a lăsat privirea să zboare, în voie, până în cele mai îndepărtate zări.
Acolo unde îngeri se îngrijesc de năzuințele noastre și pregătesc, cu mare grijă, răspunsuri potrivite rugăciunilor pe care le ridicăm cu inimile.
O zi ca multe altele?
S-ar putea. Și totuși, nu.
Pentru că a fost sâmbăta dinaintea Floriilor.
Dinaintea acelei zile astrale când Mântuitorul și-a făcut intrarea în Ierusalim.
O zi pentru Istorie, o zi pentru Veșnicie!
Și dacă ne gândim că Isus Christos a ales să-și facă intrarea – unii îi zic triumfală” – în Ierusalim călare pe un măgăruș…
Cu toate că, încă la acea vreme I se spunea, deja, Împăratul” (Luca 619:38) și, în termeni omenești, așteptările ar fi fost cu totul altele.
Un împărat călare pe un… măgăruș.
Cu alte cuvinte, ar putea fi vorba de o scenă dintr-un film suprarealist; un tablou căruia mintea omenească – mult prea ocupată cu mărunțișurile unei vieți înțesate de necazul zilei – nu i-ar putea găsi, prea ușor, sensurile pe care o asemenea imagine i le-ar putea sugera.
Dar, dacă ne oprim un pic – chiar și pentru o singură secundă, dar drămuită cu grijă – am putea să încercăm să deslușim, așa, pentru noi, și pentru perspectiva noastră asupra eternității, ceva care să ne vorbească foarte deslușit despre ceva ce, încă de atunci, Iisus Hristos a dorit să ne transmită și încă foarte limpede, foarte ușor de cuprins cu mintea – oricât de prinsă ar fi ea în mrejele unui timp mult prea apăsător de griji, de nepătrunse sensuri și de așteptări cărora prea des le cerem să se și împlinească de îndată și fără nici un cost, în ce ne privește.
Da, Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu Întrupat – a ales să ni se descopere în ziua când a pășit pe drumul la capătului căruia se înalță Crucea Golgotei, iar dincolo de ea, Izbânda Finală asupra păcatului, într-o ipostază umilă, călare pe un măgăruș!
Ce alt semn al supremei smerenii de care orice om are nevoie pentru a putea urca pe cărarea ce duce către lumina de dincolo de Cruce ar mai fi nevoie?!
Un Împărat călare pe un măgăruș – semnul suprem al puterii de dincolo de orice înțelegere cu care El – și datorită jertfei Lui – și noi, putem primi Iertarea, putem să intrăm în grația eternă a Tatălui, într-o atitudine de umilință deplină, de dincolo de rațiune, dar generată de o credință nemărginită în Harul Mântuitor al lui Dumnezeu.
O lecție de o simplitate ce nu cunoaște nici o limită, un test pe care îl putem absolvi – sau nu – numai dacă vom înțelege simbolistica gestului pe care l-a făcut Mântuitorul în Duminica Floriilor: să intri pe poarta Cetății călare pe un măgăruș!
Smerit, trăind dimensiunea desăvârșită a Jertfei Iubirii.
Și-n acest timp, oamenii să aștearnă în drumul tău flori și ramuri de finic.
Să ne mai mirăm, atunci, că Scriptura ne asigură de faptul că în Cer e mare bucurie, chiar și atunci când un singur suflet se întoarce la Domnul, mântuit de Jertfa celui care, de Florii, a făcut dovada supremă a ceea ce înseamnă Dragostea desăvârșită?!
Dragostea ca Jertfă Mântuitoare!
Iar dacă Cel ce se jertfește este Însuși Fiul lui Dumnezeu, dintr-odată Floriile ne vor deschide o perspectivă mult mai curată a Cerului.
Sau, măcar atât ar trebui.
Silviu Rațiu
