Ziarul electronic al arădenilor

Bolojan: 30% din drumul expres Arad – Oradea va fi executat până la finalul anului 2023

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bihor, Ilie Bolojan, a declarat, joi, că, în prezent, se pregăteşte caietul de sarcini pentru scoaterea la licitaţie a reactualizării studiului de fezabilitate pentru drumul expres Arad – Oradea, un drum cu un trafic de autostradă în zona de vest a României, din care 30% va fi executat până la finalul anului 2023.

„În momentul de faţă am semnat contractul, cele patru autorităţi locale şi Compania Naţională, iar proiectul a fost inclus, prin ordinul ministrului Transporturilor, între cele care vor fi finanţate în actuala perioadă de finanţare.

Acum pregătim caietul de sarcini pentru scoaterea la licitaţie a reactualizării studiului de fezabilitate, în aşa fel încât să avem un proiectant cât mai repede posibil şi să revizuim acest studiu de fezabilitate. De peste zece ani s-au schimbat standardele în construcţii, unele trasee au fost modificate, aşa cum e de exemplu la intrarea în municipiul Oradea, dar şi la intrarea în Arad“, a declarat, în conferinţă de presă, Ilie Bolojan.

Potrivit acestuia, se preconizează ca până la finalul anului viitor să fie elaborat un studiu de fezabilitate actualizat, şi după ce se depune aplicaţia de finanţare şi după certificarea studiilor de către CNAIR, să se poată demara procedura de licitaţie pentru selectarea unui constructor, „astfel încât la finalul anului 2023 un procent de 30% din această lucrare să fie deja executat“.

„Lucrarea va fi finanţată din fonduri europene, drumul va avea o lungime de peste 100 de kilometri, cu circa 12 coborâri între Arad şi Oradea, facilitând circulaţia între cele două mari oraşe, legând practic două autostrăzi şi fiind parte a coridorului est-european între zona de nord şi zona de sud“, a mai precizat Bolojan.

Consiliul Judeţean Bihor a fost împuternicit ca Autoritate Contractantă Desemnată în numele şi pentru asocierea constituită prin acordul de asociere între CJ Bihor, CJ Arad, Primăria Oradea şi Primăria Arad, pentru lansarea anunţului de participare în SICAP în vederea actualizării Studiului de Fezabilitate.

Valoarea drumului expres Arad – Oradea va fi de aproximativ un miliard de euro, fiind realizat în parteneriat cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Contribuţia financiară totală estimată pentru achiziţionarea actualizării Studiului de Fezabilitate este de 4 milioane de euro. CJ Bihor a aprobat în şedinţa din 29 octombrie 2020 bugetul local al cotei ce îi revine, respectiv un milion de euro (TVA inclus).

Conform proiectului, drumul expres Arad – Oradea, cu o lungime de circa 135 km, va avea profil de autostradă cu trei benzi de circulaţie pe sens pe o distanţă de 14,6 kilometri, profil de autostradă cu două benzi pe sens pe o distanţă de 43,5 km şi profil de drum expres cu două benzi de circulaţie pe sens pe 76,4 kilometri, asigurându-se astfel conectivitatea cu infrastructura TEN-T existentă, respectiv sectorul Oradea – Borş şi Nădlac – Arad – Timişoara. Proiectul include şi realizarea a 5 drumuri de legătură cu profiluri diferite, realizarea a 66 de poduri, pasaje sau viaducte şi a 12 noduri rutiere.

Semnături pentru realizarea drumului expres Arad – Oradea

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.