Avocatul Poporului s-a autosezizat în legătură cu situația de la Liceul Teoretic „Adam Muller Guttenbrunn” din Arad, de unde peste 80 de elevi au ajuns la spital, după ce în școală a avut loc o acțiune de dezinfecție, dezinsecție și deratizare.
Reprezentantul din Timișoara al Avocatului Poporului, care a mers, marți, la unitatea de învățământ, unde s-a întâlnit cu directorul școlii, a declarat că verificările vizează condițiile în care învață elevii, ce anchete și ce măsuri se iau.
Medicii spun că, în momentul de față, nu se poate face o legătură directă între evenimentele din 13 ianuarie, când peste 40 de elevi au ajuns la spital cu simptome de intoxicaţie în urma deratizării din liceu, și cele luni, când alţi elevi s-au plâns de aceleaşi simptome.
De la Liceul Teoretic „Adam Muller Guttenbrunn”, au ajuns la spital, în total, 85 de elevi, cu vârste cuprinse între 7 și 19 ani. Însă, printre cei care au mers în ultimele zile la spital se află și copii care au simptomele unor boli de sezon.
Aproximativ 15 părinți ai elevilor de la Liceul „Adam Muller Guttenbrunn” au protestat, luni seară, în fața școlii, după ce alţi 18 elevi au ajuns la spital, la aproape zece zile de la efectuarea acțiunii de dezinsecție, dezinfecție și deratizare.
Oamenii se tem pentru viaţa copiilor lor şi au cerut explicaţii autorităţilor.
Direcția de Sănătate Publică Arad a informat că 18 elevi de la Liceul Teoretic „Adam Muller Guttenbrun“, cu vârste între 8 și 18 ani, au ajuns, luni, la Unitatea de Primire-Urgențe de la Spitalul Clinic Județean, iar trei au fost internați.
Conform DSP Arad, elevii care au ajuns la spital au prezentat, afirmativ, simptome generale, nespecifice, precum: prurit, cefalee, dureri abdominale, în formă ușoară.
Luni, Liceul „Adam Muller Guttenbrun” a fost redeschis, după ce au fost ventilate toate încăperile, în urma dezinsecţiei şi deratizării care au fost făcute în timpul vacanţei de iarnă.
Poliţiştii din Arad au deschis dosar penal în cazul elevilor intoxicaţi în urma unei acţiuni de dezinsecţie şi dezinfecţie, după ce s-a stabilit o legătură directă între acţiunea care a avut loc în 13 ianuarie şi reacţiile pe care le-au avut deja zeci de adolescenţi.
Dezinsecţia a fost făcută de o firmă din judeţul Hunedoara, cercetată acum pentru vătămare corporală, fals în înscrisuri şi uz de fals, dar şi pentru trafic de substanţe periculoase.
Inspectorii sanitari care se ocupă de anchetă susțin că una dintre substanțele folosite pentru dezinsecția școlii era interzisă în România, iar o alta ar fi fost folosită în concentrație prea mare.
CITITI SI:
DSP Arad: 18 elevi de Liceul „Adam Muller Guttenbrun“, la spital. Trei au fost internați
O substanță folosită pentru dezinsecția la Liceul German, interzisă în România
