Ziarul electronic al arădenilor

Amendă aplicată de DSP Arad pentru mai multe nereguli la un cămin de bătrâni

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Arad a aplicat o amendă de 25.000 de lei unui cămin de bătrâni din localitatea Căprioara, unde ar fi fost descoperite mai multe nereguli, între care unele ţin de igienă, în timp ce senatorul Eusebiu Pistru susţine că aici beneficiarii sunt „maltrataţi“.

Şeful DSP Arad, Horea Timiş, a declarat, marţi, că instituţia s-a autosesizat după ce a primit sesizări cu privire la modul în care sunt îngrijiţi bătrânii în centrul din Căprioara, construit cu fonduri europene de Primăria Săvârşin, de care aparţine satul, dar dat în administrare unei fundaţii specializată în acordarea de asistenţă socială.

„Amenda este maximă permisă în această situaţie, pentru că la acest cămin exista un plan de conformare de la un control anterior, dar care nu a fost pus în aplicare. De această dată, au fost găsite o serie de nereguli, dar cele mai importante ţin de igienă, lipsa planurilor de îngrijiri la pacienţi, fişe de îngrijiri nesemnate şi neparafate sau grupuri sanitare cu probleme“, a spus Timiş.

El a adăugat că a dispus ca acest cămin să fie verificat din două în două săptămâni.

„Totodată, atragem atenţia că vom continua monitorizarea şi verificarea tuturor căminelor din judeţ, pentru a ne asigura să sunt respectate standardele de îngrijiri“, a declarat Horea Timiş.

Senatorul PSD Eusebiu Pistru a postat, pe contul său de Facebook, o serie de acuzaţii cu privire la modul în care sunt îngrijiţi bătrânii la Căprioara. El a postat şi un filmuleţ care redă o discuţie cu două angajate ale căminului, care lansează acuzaţiile.

„Nu credeam că în anul 2021 voi vedea asemenea imagini dezolante, şi cred că e puţin spus, într-un cămin de bătrâni din judeţul Arad. Se pare că noi nu avem cămine de bătrâni, ci mai degrabă pensiuni terminale pentru vârstnicii care nu au niciun ajutor. Am rămas fără cuvinte şi cu o mare dezamăgire în suflet după ce am văzut imagini şi înregistrări video care mi-au fost trimise de oamenii cărora le pasă de ceea ce întâmplă la căminul de bătrâni din localitatea Căprioara“, a scris senatorul.

El acuză că bătrânii sunt „trataţi cu dispreţ şi indiferenţă crasă“.

„Aş putea spune fără să greşesc că sunt chiar maltrataţi, supuşi unor chinuri groaznice, atât de către conducerea centrului, cât şi de către unii dintre angajaţi“, afirmă Pistru.

În postarea parlamentarului arădean se mai susţine că bătrânii trăiesc în cămin „fără îngrijire medicală de specialitate şi fără condiţii minime de igienă, cu un dispreţ şi o atitudine de indiferenţă din partea celor care îl administrează“, iar acest centru „scurtează viaţa“ bătrânilor.

„Se pare că deciziile conducerii sunt terifiante, astfel încât nu se administrează medicamentele corespunzător şi nu se ţine cont de regimul alimentar al bătrânilor, aceştia sunt sedaţi, tocmai să nu mai solicite hrană seara dar şi să nu îi mai deranjeze pe acei angajaţi care sunt responsabili de îngrijirea lor“, arată Pistru, care solicită autorităţilor „să facă de urgenţă o anchetă“ şi să tragă la răspundere persoanele responsabile „pentru dezastrul şi haosul care a fost creat la acest cămin“.

Contactată de Agerpres, reprezentanta Asociaţiei Erga Omnes, Mirela Coseri, a negat acuzaţiile. Ea spune că două angajate au lansat acuzaţii pentru că au fost avertizate după ce nu şi-ar fi îndeplinit sarcinile de serviciu.

„Săptămâna trecută le-am şi concediat pe cele două angajate, după ce anterior le-am avertizat. Le-am prins că nu îşi făceau rondul de noapte“, susţine Mirela Coseri.

Primarul comunei Săvârşin, Ioan Vodicean, a declarat că nu a primit niciodată sesizări privind nereguli în cămin.

„Serviciul nostru de asistenţă socială verifică periodic situaţia de la cămin. Niciodată nu au fost găsite nereguli, în afară de o deficienţă de comunicare între administrator şi unii angajaţi. Nici nu am primit sesizări că aici s-ar întâmpla lucruri ilegale“, a spus primarul.

În prezent, în Căminul de bătrâni din Căprioara sunt 26 de bătrâni, iar capacitatea centrului este de 34 de locuri.

sursa: Agerpres

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.