Scena
Seară târzie. O cameră liniștită. O lampă aprinsă pe birou. O Biblie deschisă la întâmplare. Stau pe scaun, cu coatele pe masă, frământând un gând care nu-mi dă pace. Conștiința nu e o voce din afară, ci una care se ridică din adânc, calmă, limpede, fără grabă.
– Nu știu de ce m-a tulburat discuția de azi. Când mi-a spus omul acela că „liberul arbitru pur și curat, ca esență a libetății, s-a pierdut”, parcă mi-a luat ceva din demnitate. Ca și cum nu mai sunt om întreg.
– Te-a atins pentru că libertatea, mai ales aceea a alegerii, e una dintre cele mai sensibile părți ale tale. E locul unde simți că ești viu, unde te simți cu adevărat ca o creație minunată a lui Dumnezeu. Că doar, nu-i așa, atunci când l-a creat pe om, Dumnezeu i-a dat și liberul arbitru.
– Da… dar dacă libertatea mea e stricată, ce mai rămâne din mine?
– Hai să privim altfel. Uită-te la tine acum. Ai putea să închizi Biblia sau să o deschizi. Ai putea să te ridici sau să rămâi pe scaun. Ai putea să te rogi sau să taci. Asta sunt tot atâtea expresii ale libertății.
– Dar nu e „pură”.
– Nu. Dar e reală. Și e suficientă ca să schimbe o viață.
– Totuși… ce s-a pierdut atunci?
– S-a pierdut inocența modului în care ne trăim, zi de zi, libertatea aceasta. Neutralitatea ei. Înainte de cădere, liberul arbitru era ca o busolă perfect calibrată: arăta mereu spre bine, fără ezitare. Acum, busola – adică liberul arbitru – încă funcționează, dar uneori tremură, ezită și chiar se-ncurcă, e atrasă de câmpuri străine: frică, dorință, obișnuință, presiune, tentații.
– Deci nu e o libertate anulată, ci una, aș zice, rănită.
– Exact. Dar rănile nu sunt sfârșitul dacă Îl ai lângă tine pe Cel care să te ajute. Primindu-l pe Iisus, te vei poziționa la începutul vindecării. El, vindecătorul, te va ajuta, mai întâi să recunoști unde și cum se dereglează… busola. Apoi, alături de El vei începe să înveți cum s-o folosești în așa fel încât să nu mai dea erori.
– În regulă, dar de ce unii vorbesc ca și cum omul ar fi incapabil să aleagă binele de vreme ce „și-a pierdut liberul arbitru pur”?
– Pentru că văd rănile, dar nu mai văd vindecarea. Văd slăbiciunea, dar nu mai văd harul. Văd că omul cade, dar uită că omul se poate ridica. Văd doar murdăria dar nu văd sângele care, scurs pe Cruce, spală totul și redă strălucirea.
– Și totuși… uneori, când e să fac alegeri de tot felul, simt că libertatea mea e prea mică. Prea slabă. Prea ușor de împins într-o parte.
– Asta e experiența tuturor. Libertatea – mai ales cea care începe odată cu intrarea lui Iisus în viața ta – nu e un mușchi care se naște puternic. E unul care se întărește prin exercițiu.
– Exercițiu pentru ce?
– Pentru că, vezi tu, libertatea este însăși viața ta. În fiecare clipă, omul este confruntat cu o alegere pe care va trebui să o facă aidoma unui om cu adevărat liber. Și Pavel o declară cât se poate de limpede: „Toate îmi sunt îngăduite – adică sunt pe deplin liber -… dar nu mă voi lăsa stăpânit de nimic.” Asta e libertatea matură: nu libertatea de a face orice, ci libertatea de a nu fi prins de orice.
– Îmi place asta. Sună… eliberator.
– Pentru că e adevărat. Libertatea nu e o povară, ci o chemare. Nu e doar o opțiune, ci și o responsabilitate. Nu e o relicvă pierdută pentru totdeauna, ci un drum care se poate reface.
– Și cum se reface?
– În primul rând prin faptul de a te… elibera de acea povară care-ți dereglează aptitudinea de a face alegeri bune. Mai exact, primindu-l pe Iisus ca pe un Domn al vieții tale, așezându-L pe El la cârma vieții tale. Apoi, organizându-ți viața cu măsură, cu sinceritate cu tine însuți, prin refuzul de a te lăsa stăpânit, prin apropierea de Cel care nu forțează libertatea, ci o vindecă.
– Deci libertatea mea nu e o ruină, ci un șantier.
– Un șantier în lucru, da. Și nu uita, Dumnezeu nu abandonează niciodată șantierele pe care le începe.
5 pași mărunți
Privește-ți alegerile mici. Libertatea se vede mai clar în reacțiile zilnice decât în marile decizii.
Întreabă-te: „Asta mă zidește sau mă slăbește?” E criteriul simplu care separă libertatea de impuls.
Notează ce te stăpânește. Orice te controlează – cu excepția lui Iisus – îți fură din libertate.
Alege un singur gest de „recalibrare” pe zi. Un „nu” spus unei tentații mici sau un „da” spus unui bine mic întărește libertatea.
Și nu uita, Scriptura ne spune cum nu se poate mail impede: „Pot totul în Hristos, care mă întărește.”. Alături de El, îți poți restaura și libertatea. Cea adevărată.
Silviu RAȚIU
