Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 27 aprilie – 10 mai 2026.

În Banat, la începutul intervalului valorile termice diurne vor crește de la medii de 18…19 grade, în data de 27 aprilie, spre 21…22 de grade în 28 aprilie, apoi vor scădea sub normalul perioadei, astfel încât între 29 aprilie și 2 mai, temperaturile maxime vor oscila la o medie de 14…16 grade.

Începând din data de 3 mai vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, media maximelor va crește de la valori în jur de 18 grade, spre valori de 23…24 de grade în perioada 7 – 10 mai.

În prima săptămână media temperaturilor minime va fi de 2…3 grade, exceptând nopțile de 29 și 30 aprilie, când aceasta va fi mai ridicată spre 5…6 grade, apoi va avea loc o tendință de creștere treptată ale valorilor nocturne spre medii de 10…12 grade.

Ploi slabe cantitativ se vor semnala local în jurul datei de 30 aprilie, dar temporar și în perioada 5-10 mai.

În Crișana, temperaturile maxime vor crește de la o medie de 17 grade, în data de 27 aprilie, spre 20 de grade (valori apropiate de cele normale) în 28 aprilie, apoi vor scădea sub cele climatologice astfel că, în zilele de 30 aprilie și 1 mai, media acestora va fi de 14…15 grade.

Începând din 2 mai vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, urmând ca media valorilor diurne să crească de la 18 grade, spre 23…24 de grade în perioada 8 – 10 mai.

În prima săptămână media temperaturilor minime va fi de 1…2 grade, exceptând nopțile de 29 și 30 aprilie, când aceasta va fi mai ridicată spre 3…5 grade, apoi va avea loc o tendință de creștere treptată ale valorilor nocturne spre medii de 9…10 grade.

Ploi slabe cantitativ se pot semnala izolat în 30 aprilie și 1 mai, însă probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în perioada 5-10 mai.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.