Despre drapelul național sau câteva gânduri despre „Old Glory”.
Cred că n-ar strica dacă aș vorbi un pic despre simboluri la americani. Da, americanii sunt foarte sensibili la simboluri și, de aceea, pun mare preț pe ele.
Știm, din istorie, dar și din literatură, artă ori chiar din fapte cotidiene, cum se raportează ei la simboluri, până ce, am văzut, își dau și viața pentru ele.
Aș zice că e o componentă genetică a unui popor care, nici astăzi, nu se sfiește să recunoască faptul că este o „națiune de imigranți”. Așa s-au născut, așa „au crescut”, iar acum nu fac decât să se îngrijească să ducă mai departe moștenirea asta.
Mare lucru să te preocupe în felul acesta moștenirea care ți s-a lăsat și pe care va trebui să o lași, la rândul tău, celor ce vin după tine. Din câte am putut să deslușesc, disponibilitatea pentru acest aspect al existenței i-a ajutat de-a lungul timpului. I-a ajutat să răzbească, i-a ajutat să supraviețuiască, chiar, dar, mai ales, i-a ajutat să izbândească.
Așa cu drapelul american. Îl vei găsi pretutindeni și, culmea, nu ți se va părea că ar fi „prea mult”, că ar fi un exces. Îl vezi arborat pe clădirile oficiale – și, crede-mă, mai cu seamă în orașele mari, sunt destule – îl vezi în curțile oamenilor, pe catarge ori pe suporți ce se găsesc de vânzare mai peste tot, îl vezi… oriunde.
Și cum spuneam, nu ai nici măcar cel mai mic simțământ de „prea mult” și asta pentru că ei, americanii, se raportează la drapelul lor ca la unul „de-al lor”: face parte din cotidian și asta explică totul.
Chiar și după moarte, americanii – mă rog, unii dintre ei – rămâni fideli drapelului lor. Sau, mai corect, drapelul le rămâne fidel lor, celor care și-au servit țara, care au căzut la datorie. Ceremonia prin care este remis familiei celui dispărut un drapel împăturit după reguli stricte are ceva ce merită spus și nepoților.
Am fost curios să aflu ce înseamnă drapelul pliat sub formă de triunghi și predat familiei și am aflat că este unul dintre cele mai solemne și încărcate de simbolism ritualuri din cultura americană.
Predarea drapelului care a acoperit sicriul, împăturit conform unui adevărat ritual, reprezintă un semn de recunoștință din partea națiunii.
Dar de ce în triunghi?
Triunghiul amintește de forma pălăriei tricorne purtate de soldații din Războiul de Independență. El amintește de lupta pentru independență și de continuitatea istoriei americane. Această formă finală sugerează că steagul și valorile lui sunt păstrate cu grijă, ca un legământ între cel căzut și națiune.
Un alt detaliu important: stelele vizibile – la final, doar câmpul albastru cu stele rămâne la vedere, simbolizând cerul și valorile pentru care militarul a servit.
În privința celor 13 îndoiri, am înțeles că fiecare pliere are o semnificație tradițională, legată de valori precum viața, moartea, credința, libertatea și sacrificiul.
De curiozitate, am căutat să aflu ce „cod” secret urmează cele 13 plieri și ce simboluri tradiționale reprezintă.
Prima pliere reprezintă viața, a doua simbolizează credința în viața veșnică, a treia amintește de onoare și datoria față de țară. A patra pliere evocă slăbiciunea umană și încrederea în Dumnezeu. A cincea aduce omagiu țării, iar șasea simbolizează inimile oamenilor, unde loialitatea față de SUA trebuie să rămână.
A șaptea este un tribut adus Forțelor Armate, în vreme ce a opta amintește de sacrificiul făcut de toți cei care au servit patria. A noua pliere este un omagiu pentru femeile americane, care au sprijinit lupta pentru libertate, a zecea este un omagiu pentru tații americani, care au dat fiii și fiicele lor pentru apărarea națiunii.
Apoi, a unsprezecea pliere evocă credința iudee, amintind de Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacob, iar a douăsprezecea evocă credința creștină, amintind de Sfânta Treime.
În cele din urmă, a treisprezecea pliere lasă vizibil doar câmpul albastru cu stele, simbolizând cerul și valorile eterne ale libertății.
În esență ritualul este un legământ de recunoștință: națiunea nu uită sacrificiul celui căzut, iar fiecare pliere este o meditație simbolică asupra vieții, credinței, familiei și libertății.
Ar mai fi ceva de spus: nimic din ceea ce înseamnă relația americanului de rând cu drapelul național nu este ostentativ. N-am văzut nicăieri exhibări ale atitudinii lor când e vorba de a-și arăta respectul și atașamentul pentru acest simbol.
N-am văzut prea multe – ba, poate deloc – mașini aflate în traficul cotidian, care să fi fost împodobite cu stegulețe, fanioane și altele la fel, cum se mai văd pe la noi. Dimpotrivă, am aflat că în „U.S. Flag Code” – adică Codul Drapelului Statelor Unite – există prevederi clare privind interdicția de a folosi drapelul ca element decorativ de modă, pe haine sau obiecte de uz comun, chiar dacă, în practică, aceste reguli sunt adesea ignorate. Că doar americanii sunt, și ei, oameni…
În esență, drapelul național are un statut unic, consacrat prin cutumă exersată cu metodă, dar și cu entuziasm, cu credință, prin bun simț și asta e, cum spuneam, o componentă a unui „cod” nescris de norme de la care americanul „de rând” – omul din popor cum i-aș mai putea spune – nu se abate, indiferent de vârstă, de de poziție socială sau de convingerile sale politice.
Și, culmea, o face cu firescul cu care se mișcă, respiră, acționează ori, tocmai ce se oprește să ia un hamburger, o bere și ce o mai fi sau, la răstimpuri, să dea „onorul la drapel” – un gest a cărui semnificație o poți pătrunde cu adevărat numai atunci când ai ocazia să-i vezi făcându-l: cu o atitudine în care vei distinge demnitate, o mândrie reținută și o dedicare din toată inima pe care, fără deosebire, americanii o arborează în fața simbolului națiunii.
Oricând și oriunde!
Silviu RAȚIU
