Domnul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, nu-mi este – nici domnia sa – în mod desoebit simpatic.
Chiar dacă pare să fie unul dintre cei care sunt „cu lecțiile la zi”, nici pe vremea cât a fost premier, nici acum, nu ne lasă să înțelegem că ar fi pregătit pentru excelența de care ar (cam) trebui să dea dovadă un ministru al unui sector atât de important al economiei unei țări, și mă refer acum la partea de infrastructură.
Iar la asta ar mai fi de adăugat atitudinea lui vizibil arogantă, lipsită în mod clar de empatie, ceea ce, așa cum spuneam, îl califică mai degrabă în rândul celor despre care opinia publică obișnuiește să zică „mulțumim, nu mai vrem”.
Ne aducem aminte cum a gestionat recent chestiunea opririi circulației pe valea Oltului. Chiar dacă rezultatul pare să-l fi adeverit întrucâtva, am convingerea că au existat cel puțin două sau trei alte soluții și mai bune, mai economicoase și, întâi de toate, mai „prietenoase” cu cei care sunt – și ar trebui să fie mereu – beneficiarii infrastructurii rutiere: conducătorii auto.
De toate categoriile, dar mai cu seamă cei care-și câștigă pâinea prestând această activitate deloc ușoară. N-am simțit nici cea mai mică urmă de empatie din partea domnului Grindeanu. Nu-i de mirare, aș zice, stilul e comun pentru toți cei care ocupă în prezent scaune ministeriale.
Într-o postare apărută în timpul Jocurilor Olimpice, domnul ministru Grindeanu mai face încă o dată dovada – dacă mai era nevoie – că filozofia domniei sale în legătură cu problemele cu care se confruntă România – în concret, în domeniul infrastructurii, – este foarte departe de realitate. Mai exact, față de realitatea societății românești în anul de grație 2024.
Chestionat fiind într-o discuție declanșată de declarațiile domnului David Popovici, multiplul campion mondial, european și olimpic la natație, privitor la penuria de bazine de înot din România, domnul Grindeanu s-a trezit scoțând un (nou) porumbel pe gură.
Ce a zis domnul ministru?
A fost de acord că ar fi nevoie de mai multă implicare a statului în construirea, spre o pildă, de bazine de înot, da, a zis domnia sa, admițînd că avem cam puține și că s-ar impune niște investiții și în acest domeniu dar…
Și aici a zburat… porumbelul.
„Sunt sigur că în străinătate, mediul privat își ia partea din construcția de bazine de înot” – sau ceva de genul acesta. De ce n-ar face la fel și mediu privat din România? De ce nu s-ar apuca niște investitori imobiliari să construiască bazine!? – a fost replica domnului Grindeanu și, după cum le-a potrivit în context, mi-am dat seama că domnia sa nu glumea deloc. (De altminteri, nici dumnealui, nici alți colegi de-ai lui din Guvern nu prea dovedesc că ar avea ceva comun cu simțul umorului, dar asta e o altă chestiune).
Adică, zice domnul Gindeanu, dacă, de pildă, în SUA, sau în Australia – să zicem – cresc pe bandă rulantă generații de campioni de natație, este pentru că acolo, vezi bine, apar bazine de înot ca ciupercile după ploaie, ele fiind finanțate de vajnici și patrioți investitori privați.
Nu știu de unde și-o fi luat domnul ministru informația, dar tare mă tem că ea este cel puțin incompletă și, din această pricină, nerelevantă.
Da, îmi pot imagina că în țările civilizate preocuparea pentru asigurarea de piscine de cartier, de bazine alăturate unor case de locuit și așa mai departe, este o componentă a politicii în domeniul investițiilor imobiliare.
Pot fi de acord că există state unde numărul unor astfel de stabilimente este redutabil, dar ca să tragem concluzia că sportul natației își culege candidații la medalii în mod masiv din acest mediu ar fi cel puțin o dovadă de naivitate!
Nu, domnule ministru, în statele civilizate, baza sportivă a sportului natației nu este asigurată de investiții particulare. Și știți de ce? Pentru că un bazin de înot de dimensiuni omologate, realizat de un investitor privat, ar fi un vis de neatins pentru marea majoritate a copiilor, din pricina costurilor.
Nu ar fi destui copii care să poată plăti biletele de intrare, în felul acesta bazinul nu ar fi populat, iar investitorul s-ar trezi că lucrează în pierdere. Ori, aș vrea să văd un investitor imobiliar – fie de afară, fie din România – care, de dragul domnului ministru, ar fi dispus să lucreze în pierdere.
Soluția pentru impulsionarea înotului este adoptarea unui program național de investiții în infrastructura sportivă, domeniul pe care tocmai ce-l păstorește – sau ar trebui să-l păstorească – domnul Sorin Grindeanu.
Așa cum au început să o facă de mai mulți ani vecini de-ai noștri, apucându-se să construiască bazine pe lângă școli mai importante, dar și în mediul rural (!), arătându-și prețuirea pentru sportivii de înaltă performanță în mod constant, consistent și vizibil.
Astea ar fi, pentru început, măsurile pe care domnul Grindeanu ar trebui să le pună pe masa Guvernului al cărui membru este (încă) și nu să se expună ridicolului, așa cum a făcut-o și de data asta.
Ca unul care, așa cum spuneam, are mai multe resurse intelectuale, ne așteptăm ca domnul Grindeanu să pună pe masă un pachet cu adevărat serios pentru impulsionarea dezvoltării infrastructurii în toate domeniile importante pentru viitorul țării.
Așa și pentru sportul de mare performanță!
Silviu RAȚIU
