Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Avertizare meteo. Cod roșu de caniculă în județul Arad

Judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman se află şi vineri sub avertizare Cod roşu de caniculă, în aceste regiuni temperaturile maxime atingând 41 de grade, iar cele minime putând ajunge până la 26 de grade în Dealurile de Vest.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Totodată, este Cod portocaliu de caniculă în municipiul Bucureşti, şi în judeţele Ilfov, Giurgiu, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Hunedoara, Alba şi Bihor.

Valul de căldură va persista, astfel încât în centrul Crişanei, sud-vestul Transilvaniei, nordul Olteniei, precum şi în vestul şi centrul Munteniei va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi în general de 38…39 de grade, iar minimele de 21…22 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

În restul ţării, cu excepţia judeţelor Constanţa şi Tulcea, este Cod galben de căldură. Valul de căldură se va menţine în nordul Crişanei, Maramureş, Moldova şi local în Transilvania şi Muntenia, unde temperaturile maxime vor fi în general de 34…37 de grade.

Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi. Local minimele nu vor coborî, în general, sub 20 de grade.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.