Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Așa se scrie istoria?

În anul 2000, Maria Britanie face publică știrea conform căreia, în anul 1968, serviciile secrete britanice și olandeze au aflat planurile soviectice de invadare a României.

Pe data de 21 noiembrie 1968, Michael Steward, ministrul de Externe al Marii Britanii, a informat Bucureștiul că în dimineața următoare, mai precis la ora 4.00, trupe sovietice, ungare și poloneze urmau să invadeze Romania. Fără să își creadă proprii agenți și nici avertismentele externe, Ceaușescu activează totuși Gărzile Patriotice, care ulterior, din lipsă de ocupație, au fost redirecționate spre… agricultură!

Invazia nu a mai avut loc! Dar sovieticii nu au renunțat! Pentru ei, Ceaușescu era un ghimpe dureros. Astfel, GRU a pus la punct operațiunea „Nistru”, care prevedea debarcarea lui Ceaușescu printr-un puci condus de Nicolae Militaru, dar cel care s-a opus atunci a fost Ion Iliescu, considerând acțiunea insuficient pregătită.

Iată principalele etape care constituiau în esență operațiunea „Nistru”:

– preluarea conducerii Armatei și a Securității și înlocuirea cu ofițeri sub acoperire

– crearea Frontului Salvării Naționale și instalarea lui la guvernare

– crearea unei stări de haos și de teamă prin lansarea zvonurilor privind mii de victime ale unor teroriști loiali lui Ceaușescu

– informarea permanentă a Moscovei și solicitarea, la nevoie, a intervenției militare a Uniunii Sovietice.

Ei bine, lucrurile nu au mers atunci chiar bine pentru sovietici, dar nici gând să renunțe! Ceaușescu a fost anti-sovietic încă de la începutul „domniei” lui, când a destructurat toată rețeaua de acoperiți GRU din armată, așa că, în cele din urmă, URSS trebuia să scape de el! Și a scăpat, dar doar în 1989, respectând aproape pas cu pas planurile operațiunii „Nistru”! După venirea lui Gorbaciov la putere, când Occidentul s-a lămurit că intențiile de democratizare ale noului Țar sunt reale, Ceaușescu devenise atât pentru Occident cât și pentru URSS un „dinozaur” inutil! Un „dinozaur” care trebuia negreșit înlăturat! În cele din urmă, a și fost înlăturat, spre bucuria nemărginită a noastră, a celor care luptam pe străzi, pe baricade, în scările blocurilor, pe poduri și pe șosele! A celor care ne obojeam răniții și ne jeleam morții!

Desigur, asemănările izbitoare dintre Operațiunea Nistru și Revoluția Română sunt pur întâmplătoare!

(Fragment din roman „Stafia Securității” – Eugen Blaj, în curs de apariție la Editura Eikon)

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.