Ziarul electronic al arădenilor

Zeljko Kopic (Dinamo): UTA e un adversar redutabil, trebuie să jucăm cu atitudine pentru a câştiga

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, Zeljko Kopic, a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că UTA este un adversar redutabil, care se luptă pentru calificarea în play-off, de aceea jucătorii săi trebuie să joace cu atitudine pentru a reuşi să câştige cele trei puncte puse în joc.

„Etapa trecută cu Iaşi consider că am meritat mai mult decât acel punct, dar când joci în deplasare până la urmă un egal e mereu un rezultat bun. Acum întâlnim UTA, un club important al României. Am respect faţă de antrenorul de acolo, domnul Rednic. Eu şi jucătorii ştim că ne aşteaptă un meci greu, dar în faţa propriilor suporteri sperăm să jucăm un fotbal bun şi să câştigăm cele trei puncte atât de importante pentru noi.

Ştim că UTA a avut rezultate foarte bune în ultimul timp, aşa că în mod sigur adversarilor nu le va fi teamă în acest meci. Vor veni aici ca să câştige pentru a se califica în play-off. Va fi un joc deschis pentru că ambele echipe îşi doresc să câştige. Suntem conştienţi că UTA este un adversar redutabil, însă în faţa fanilor noştri trebuie să jucăm cu intensitate, cu atitudine pentru a câştiga”, a afirmat tehnicianul croat.

„Consider că am progresat în ultima perioadă, am adus şi jucători buni şi nivelul jocului nostru a crescut. În ultimele zece partide, având în vedere numărul de puncte câştigate, am fi în primele 5 locuri ale clasamentului, iar într-un campionat echilibrat precum cel al României consider că este o îmbunătăţire semnificativă. Dar mai este mult de muncă în faţa mea, în faţa noastră, a tuturor celor de la Dinamo. Mă bucur că suporterii vin şi umplu stadionul, lucru care nu se întâmpla când am ajuns eu aici. Mă bucur că ei apreciază faptul că echipa dă totul pe teren. Eu le mulţumesc pentru susţinere, ne ajută foarte mult. Sper să rămână lângă noi pentru că e foarte important pentru jucătorii noştri”, a adăugat el.

Echipa de fotbal Dinamo întâlneşte formaţia UTA, vineri, de la ora 20.00, pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală, într-o partidă contând pentru etapa a 30-a a Superligii, ultima a sezonului regulat.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.