Traseul viitorului drum expres Arad – Oradea, stabilit de Consiliile Judeţene (CJ) Arad şi Bihor, a fost avizat de Comisia Tehnico-Economică a Ministerului Transporturilor, iar autorităţile au anunțat, vineri, că valoarea acestuia a ajuns la 1,38 miliarde de lei.
Într-o conferinţă de presă comună organizată vineri, la Arad de preşedinţii celor două Consilii Judeţene, Iustin Cionca şi Ilie Bolojan, a fost anunţat că proiectul a fost avizat în forma prezentată de autorităţile locale, iar varianta acceptată are valoarea estimată de 1,38 miliarde euro.
„Drumul acesta expres este unul dintre proiectele de fond importante ale Alianței Vestului. Vă reamintesc că județul Arad a făcut pași importanți și într-un alt proiect consistent, de această dată pe calea ferată: modernizarea căii ferate Arad – Timișoara. Este vorba de un proiect de 800 milioane de euro din fonduri europene în cadrul căruia se fac deja exproprieri pentru noul traseu în Arad, Șagu, Vinga și Vladimirescu. Dacă drumul expres Arad – Oradea va scoate traficul greu din cartierul Gai din municipiul Arad, prin investiția în calea ferată Arad – Timișoara se va scoate traficul feroviar din cartierul Micălaca, se va realiza un pod nou peste Mureș și un pasaj peste calea ferată.
Valoarea cumulată a celor două proiecte este de peste 1,8 miliarde de euro la care se adaugă încă 1,2 miliarde euro investiții în calea ferată Curtici – Arad – Săvârșin. Toate aceste investiții sunt în curs. Niciuna nu este doar o declarație de intenție. Dacă adaugăm la ele proiectele Consiliului Județean Arad și ale instituțiilor sale subordonate pentru dezvoltarea infrastructurii de drumuri și de utilități, respectiv modernizarea sistemului de sănătate publică, avem în lucru în județul Arad investiții de aprox. 4 miliarde de euro, fără să punem la socoteală și proiectele celor 78 de UAT-uri primării de comune, orașe și Primăria Municipiului“, a spus Iustin Cionca.
Ilie Bolojan a anunţat că de săptămâna viitoare echipele de topografi vor fi în teren şi vor începe lucrările, iar peste două săptămâni îşi încep activitatea echipele care realizează studiile geologice.
,,Pe ultima estimare, valoarea proiectului este de un miliard și 380 milioane euro. Drumul expres va avea o lungime de 119 kilometri și profil cu patru benzi, câte două pe sens, 75 pasaje supraterane și poduri peste cursuri de apă, respectiv intersecții de drumuri. Estimăm că studiul de fezabilitate va fi finalizat în primăvara anului 2022 și că în primăvara anului 2023 vom avea semnat contractul cu un constructor. Durata execuției va fi de 36 de luni, astfel că spre finalul anului 2025 drumul va fi circulabil. Viteza din proiectare a drumului expres este de 140 km/oră. În prezent, viteza medie cu care se circulă pe drumul dintre Arad și Oradea este de 60 km/oră, astfel că odată cu realizarea drumului expres timpul va fi redus la jumătate”, a declarat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Studiile arheologice preliminare au fost realizate de Institutul „Vasile Pârvan“ al Academiei Române. Drumul va traversa nouă situri Natura 2000, astfel că obţinerea avizelor de mediu va dura cel puţin şase luni, conform estimărilor.
Contractul de execuţie a proiectului tehnic pentru drumul expres Arad – Oradea a fost semnat la 1 iulie, de către preşedinţii CJ Arad şi Bihor şi primarii oraşelor Arad şi Oradea.
La mijlocul lunii septembrie, CJ Arad anunţa că a semnat certificatul de urbanism pentru realizarea lucrărilor, fiind stabilit traseul la nivelul autorităţilor judeţene din Arad şi Bihor şi la nivelul primăriilor Arad şi Oradea.
Şoseaua va trece prin localităţile arădene Arad, Şofronea, Zimandu Nou, Şimand, Socodor, Chişineu-Criş şi Zerind, iar în Bihor va trece prin localităţile Avram Iancu, Ciumeghiu, Salonta, Mădăras, Cefa, Gepiu, Sânnicolau Român, Nojorid, Sântandrei şi Oradea.
Drumul expres ocoleşte municipiul Arad pe partea de nord-vest şi face joncţiunea cu varianta de ocolire Arad la nivel de autostradă în nodul rutier proiectat la intersecţia variantei de ocolire cu DN 7.
Proiectul va fi realizat de cele două judeţe în parteneriat cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) prin accesare de fonduri europene nerambursabile.