Ziarul electronic al arădenilor

Un parc din Arad va purta numele alpinistului Zsolt Torok

Un parc din municipiul Arad va purta numele alpinistului Zsolt Torok, găsit mort în zona Vârfului Negoiu, parcul urmând să fie dotat cu un perete pentru cățărare, o pistă pentru skateboard, dar și spații pentru tineret.

Primarul interimar al municipiului Arad, Călin Bibarț, a spus că acest parc va fi „un mesaj pentru tânăra generație“.

„Cu toţii deplângem dispariţia lui Zsolt, un ambasador al Aradului și al României în lume şi un exponent al generaţiei sale, un model de urmat pentru generaţiile viitoare. Acestea au fost motivele pentru care am decis să tinem vie memoria lui Zsolt şi peste ani, iar arădenii să îşi amintească cu respect de acest mare iubitor de natură. Noi (administrația locală – n.r.) am luat decizia ca un parc al orașului, parcul care a fost odată Parcul Copiilor, care se află peste drum de actualul Colegiu Național «Elena Ghiba Birta», între Cazinou și Complexul Muzeal, să poarte numele lui Zsolt Torok și să-l și amenajăm în acest sens.

Să avem un perete de cățărare, spații pentru tineret, hamace între arbori, chiar și o bibliotecă în aer liber, o pistă pentru skateboard, pentru a duce memoria lui Zsolt Torok mai departe, într-un mod care se apropie mai mult de pasiunea lui și de ceea ce a fost sufletul și viața lui. Astfel, acest parc va fi ca un mesaj pentru tânăra generație, ca pornind dintr-un spațiu deschis, în care se practică sportul, să ducă mai departe gândurile, năzuințele și memoria lui Zsolt“, a declarat Călin Bibarț.

O petiție online, prin care se cere ca o stradă din municipiul Arad să poarte numele alpinistului Zsolt Torok, găsit mort în zona Vârfului Negoiu, a fost lansată în cursul zilei de duminică.

Autorul petiției online spune că „Zsolt Torok merită mai mult decât un monument funerar într-un cimitir“.

„Merită o stradă în municipiul Arad care să îi poartă numele. Strada Zsolt Torok 1974 – 2019. Pentru Arad și pentru România este o onoare și o mândrie Zsolt“, se menționează în textul petiției.

Soția alpinistului arădean Zsolt Torok, care a fost găsit mort în zona Vârfului Negoiu, a anunțat ziua în care acesta va fi înmormântat, la Arad.

„Cei care l-au iubit, admirat și respectat pe dragul nostru Zsolt Torok pot să își ia un ultim rămas bun, duminică și luni, la Teatrul de Stat Arad. Înmormântarea va avea loc marți, la orele 14.00, la Cimitirul Eternitatea (UTA)“, a anunțat Laura Torok.

„Micul Prinț a plecat în ultima lui călătorie, așa dintr-o dată, prea devreme, prea dureros, prea straniu…“, este mesajul transmis de soția alpinistului.

CITITI SI: Petiție online: O stradă din Arad să poarte numele alpinistului Zsolt Torok

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.