Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

UDMR şi-a definitivat lista de candidaţi pentru Parlamentul European

Consiliul Permanent al UDMR a finalizat lista candidaţilor Uniunii pentru alegerile europarlamentare, aceasta fiind deschisă de europarlamentarii Winkler Iuliu şi Vincze Lorant, precum şi de Szilágyi Dóra.

„Aceasta este lista comunităţii noastre, lista maghiarilor din România, pe care fiecare maghiar o poate simţi ca fiind a sa. Pe listă se regăsesc membri din diferitele comunităţi ale noastre din România, membri ai categoriilor de vârstă mai tinere şi mai în etate, femeile sunt puternic reprezentate, iar lista noastră reflectă, de asemenea, şi unitatea maghiară”, a declarat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, potrivit unui comunicat de presă al formaţiunii politice.

Liderul Uniunii a arătat că 2024 este un an important, al marilor schimbări şi al alegerilor importante.

„În timp ce lumea se schimbă, există multă incertitudine peste tot şi viitorul este imprevizibil, la Bucureşti haosul şi graba sunt la ele acasă, iar Bruxelles-ul nu este preocupat de cetăţenii UE. Pentru noi, maghiarii din tot Bazinul Carpatic, miza este acum să facem diferenţa: să fim învingătorii noului deceniu, nu învinşii”, a adăugat Kelemen.

El a subliniat că este nevoie de oameni cu experienţă în Parlamentul European.

„Pentru marea provocare, avem nevoie de oameni cu experienţă, cum sunt candidaţii pentru PE ai UDMR. Winkler Iuliu, Vincze Loránt şi Szilágyi Dóra vor face ca vocea maghiarilor să fie auzită la Bruxelles şi, împreună cu aliaţii noştri, vor lupta pentru o nouă viziune, un nou impuls şi o nouă conducere în Uniunea Europeană”, a transmis preşedintele UDMR.

Pe primele zece locuri din lista propunerilor UDMR pentru Parlamentul European se află: Winkler Gyula, Vincze Loránt-György, Szilágyi Dóra-Emese, Szilágyi Zsolt, Zazula Béla, Faragó Péter, Lőrincz Helga, Szilágyi Róbert-István, Bors Béla, Turos Lóránd.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.